Comisia de etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat şi a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să îi retragă titlul de doctor, a declarat, pentru News.ro, Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".
"Acum două zile (joi, n.r.), Comisia de etică a emis un punct de vedere legat de teza domnului Negoiţă, în sensul în care recunoaşte că este un plagiat şi am solicitat comisiei de specialitate din CNATDCU retragerea titlului de doctor. Evident, comisia de specialitate de la CNATDCU urmează să se pronunţe asupra solicitării noastre şi veţi afla cu siguranţă rezultatul final", a spus Daniel Torje, pentru News.ro.
Rectorul Academiei de Poliţie a declarat, pentru News.ro, că instituţia pe care o conduce şi-a asumat responsabilitatea şi transparenţa cu privire la suspiciunile de plagiat care apar în presă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Academia de Poliţie deja are o anumită atitudine faţă de aceste plagiate, dovadă încă o dată că, deja, ca universitate, ne-am asumat această responsabilitate şi transparenţă cu privire la toate suspiciunile care apar în presă", a spus Daniel Torje.
El a adăugat că Academia de Poliţie a adoptat o procedură internă prin care în şcolile de doctorat nu mai pot intra decât titulari ai instituţiei.
"La nivelul Academiei de Poliţiei am luat unele măsuri, în sensul în care am adoptat o procedura internă prin care în şcolile noastre de doctorat nu mai pot intra decât titluari ai Academiei de Poliţie, nu mai pot intra cadre care nu fac parte din instituţia noastră şi am introdus un program antiplagiat extrem de performant", a precizat Torje.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (44 de ani), a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în 2012, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", iar teza sa a fost coordonată de prof. univ. dr. Ioan Dascălu, care este conducător de doctorat asociat la Academia de Poliţie şi fost decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Bioterra.
Teza care i-a adus lui Robert Negoiţă titlul de doctor în Ştiinţe Juridice este plagiată de la prima până la ultima frază, fiind copiată integral din surse care sunt disponibile, majoritatea, pe internet, scria jurnalista Emilia Şercan într-un articol publicat pe 30 mai în PressOne. Ea a prezentat, în facsimil, lucrarea lui Negoiţă şi textele din care acesta a copiat - articole de presă apărute pe diverse site-uri, analize economice semnate, printre alţii, de economistul american Nouriel Roubini şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu sau chiar referate şcolare.
Teza de doctorat a lui Robert Negoiţă se intitulează "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social" şi, deşi abordează un subiect pur economic, lucrarea a fost susţinută la Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".
Robert-Sorin Negoiţă este primar al Sectorului 3 din 2012. Şi-a început cariera politică în 2004, când s-a înscris în PSD. A fost, pe rând, vicepreşedinte al Tineretului Social Democrat, vicepreşedinte al PSD, secretar executiv al PSD, preşedinte al PSD Ilfov şi preşedinte al PSD Sector 3. Acum este secretar regional PSD pe regiunea Bucureşti-Ilfov, după ce, la începutul anului, i-a cedat Gabrielei Vrânceanu Firea conducerea organizaţiei Bucureşti.
La scurt timp după intrarea în politică, numele său a început să apară în topul celor mai bogaţi români. În jurul afacerilor sale au existat însă mai multe controverse, legate de datorii către bugetul de stat. În 2009, acestea erau evaluate la aproximativ 28 de milioane de euro. De altfel, Fiscul i-a scos o serie de proprietăţi la vânzare, în 2011 şi în 2014, pentru a acoperi sumele datorate statului. La jumătatea lunii mai, Robert Negoiţă figura în fruntea listei de datornici publicată de ANAF, cu suma de 232 milioane de lei.
Numele lui Robert Negoiţă a apărut în legătură cu mai multe dosare penale. Unul dintre aceste dosare este "Sex cu fotomodele", în care el a fost audiat ca martor. În urmă cu patru luni, DNA a anunţat că a început urmărirea penală împotriva lui Robert Negoiţă pentru evaziune fiscală în formă continuată.
Robert Negoiţă a terminat liceul la vârsta de 31 de ani, în 2003. "Eram prea preocupat să fac bani, decât să mă ocup de şcoală. Cred că la BAC am avut nota 8... Nu-mi mai amintesc", declara el în 2011, pentru Evenimentul zilei.
În 2004, Negoiţă s-a înscris la două facultăţi, potrivit propriului CV: Facultatea de Drept a Universităţii Bioterra, pe care a terminat-o în trei ani, şi Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional de la Universitatea Româno–Americană, absolvită în 2008.
După un an de la terminarea celei de-a doua facultăţi, în 2009, Negoiţă era înscris la doctorat la Academia de Poliţie. În CV-ul său nu este însă menţionată absolvirea vreunui program de Master. În România, după adoptarea, în 2006, a sistemului de învăţământ Bologna, diploma de Masterat este o condiţie obligatorie pentru înscrierea la doctorat.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) mai are în lucru, în afara cazului Robert Negoiţă, nouă dosare de posibil plagiat, vizându-i, printre alţii, pe ministrul de Interne, Petre Tobă, pe fostul vicepremier Gabriel Oprea, pe primarul Florentin Pandele şi pe procurorul Bogdan Licu, a anunţat, pe 30 iunie, preşedintele Consiliului, Viorel Barbu. El a mai spus că va fi făcută o analiză a şcolilor doctorale şi vor fi propuse măsuri stricte pentru conducătorii de doctorat care au "asemenea accidente".
News.ro a obţinut lista celor care au doctorate la Academia de Poliţie începând din 1995. O bună parte dintre cei care au obţinut calitatea de doctor sunt personaje controversate, unele condamnate pentru diverse infracţiuni sau cercetate penal.
Printre doctorii care au avut de-a face cu legea penală se numără fostul senator Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare cu executare alături de omul de afaceri Costel Căşuneanu, un alt doctor al Academiei de Poliţie. Pe listă se mai află şi fostul deputat William Brânză, cercetat pentru evaziune fiscală, fostul lider de sindicat Marius Petcu, care execută la Jilava o pedeapsă definitivă de şapte ani de închisoare pentru fapte de corupţie, fostul procuror general adjunct al României, Marcel Sâmpetru, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, Adrian Bărăscu, fostul şef al Oficiului de Protecţia Martorilor, trimis în judecată de DNA, sau Bogan Buzăianu, patronul Energy Holding, al cărui nume apare în ultimul dosar al Elenei Udrea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...