Evelyn Cristescu, medic de familie, afirmă că, în ceea ce priveşte întărirea imunităţii, mai importantă decât suplimentele alimentare, pe care ea le numeşte ”hapuri”, este o alimentaţie echilibrată, adaptată arealului geografic în care fiecare persoană trăieşte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Eu nu sunt deloc prietenă cu stimulatoarele de imunitate, eu sunt prietenă cu alimentaţia echilibrată. Cred cu tărie că un aport corect de proteine de bună calitate, proteine de origine animală, este esenţial pentru un sistem imun competent. Totdeauna ajută şi citricele, cred că contează foarte mult şi unde trăim şi unde suntem acomodaţi şi ca naţiune, şi ca persoane, pentru că totdeauna sistemul imunitar este adaptat mediului înconjurător”, a afirmat medicul de familie Evelyn Cristescu, marţi seară, la Medika TV.
 
Ea a dat exemplul dietei mediteraneene, despre care spune că nu totdeauna este ideală, pentru că trebuie ţinut cont de arealul geografic. 
 
”Dacă fiecare dintre noi ne-am uita cum mâncau şi ce mâncau părinţii noştri şi am încerca să ne ţinem aproape de regimul acesta, cred că şi cu imunitatea am sta foarte bine şi nu am încerca să înghiţim tot felul de hapuri ca să încercăm să ne creştem imunitatea”, a adăugat medicul.
 
Ea a spus că sunt părinţi care încearcă să înlocuiască ”mofturile alimentare şi incapacitatea de a-i hrăni corect pe copii cu tot felul de hapuri”.
 
”Niciun adult şi niciun copil nu mănâncă orice. Dar dacă de mic îl înveţi pe copil să mănânce proteine de calitate, care să asigure necesarul de vitamine pentru menţinerea unui sistem imun competent şi dacă îl ajuţi să treacă prin procesul de educaţie imunitară şi nu-l fereşti de el, va fi bine”, a mai afirmat Evelyn Cristescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.