Sondajul Eurobarometru standard din vara anului 2022 arată o încredere sporită a cetăţenilor în Uniunea Europeană şi un sprijin puternic continuu pentru răspunsul UE la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene. În România, imaginea pozitivă a UE este în prezent la un nivel de 47% (+ 6 puncte procentuale), în timp ce 36% dintre respondenţi au opinii neutre şi 14% au opinii negative cu privire la UE. În plus, 54% dintre români tind să aibă încredere în UE (+ 5 puncte procentuale), peste media europeană de 49 %.
Fişa de ţară pentru România poate fi accesată AICI.
Conform sursei citate, o majoritate covârşitoare a cetăţenilor UE sprijină investiţiile în energia din surse regenerabile şi acţiunile de reducere a dependenţei UE de sursele de energie ruseşti. Nivelul de aprobare a monedei euro a atins cel mai înalt nivel înregistrat vreodată.
Cu toate acestea, europenii sunt din ce în ce mai preocupaţi de situaţia economică din UE şi din propria ţară.
Percepţia generală asupra UEEurobarometrul, realizat în iunie-iulie 2022, arată că 67% dintre respondenţii români sunt optimişti cu privire la viitorul UE, ceea ce reprezintă o creştere cu opt puncte în comparaţie cu un sondaj similar realizat în ianuarie-februarie anul acesta, înainte de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei (media UE: 65 %).
În România, imaginea pozitivă a UE este în prezent la un nivel de 47% (+ 6 puncte procentuale), în timp ce 36% dintre respondenţi au opinii neutre şi 14% au opinii negative cu privire la UE. În plus, 54% dintre români tind să aibă încredere în UE (+ 5 puncte procentuale), peste media europeană de 49 %.
Răspunsul la invadarea Ucrainei de către Rusia
În conformitate cu sondajele anterioare, cetăţenii europeni îşi confirmă sprijinul ferm pentru răspunsul UE la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În ceea ce priveşte acţiunile UE, la nivel european, sprijinul umanitar este cel mai aprobat (92% media UE vs 75% în România), urmat de primirea ucrainenilor din UE care fug din calea războiului (90% media UE vs 75% în România).69% dintre români sprijină sancţiunile economice impuse de UE guvernului rus, întreprinderilor şi persoanelor fizice din Rusia, sub media europeană de 78%, mai indică sursa menţionată.
De asemenea, 61% dintre români sunt în favoarea finanţării furnizării şi livrării de echipamente militare către Ucraina (media UE: 68%), iar majoritatea absolută a respondenţilor români (61%) e mulţumită de răspunsul UE (media UE: 57%).Energia şi securitatea energetică
Potrivit sursei amintite, 71% dintre respondenţii români sunt de acord că UE ar trebui să investească în energia din surse regenerabile (media UE: 87%), să îşi reducă dependenţa de sursele de energie ruseşti (70% vs 86% media UE) şi că stocarea gazelor în ţările UE ar trebui să fie efectuată rapid pentru a permite aprovizionarea neîntreruptă cu gaze în timpul iernii (70% vs 86% media UE).În plus, 71% dintre români consideră că creşterea eficienţei energetice ne va face mai puţin dependenţi de producătorii de energie din afara UE (media europeană: 85%), în timp ce 68% sunt în favoarea achiziţionării în comun a energiei de către statele membre ale UE din alte ţări pentru a obţine un preţ mai bun (media UE: 83%).
De asemenea, 65% dintre respondenţii români afirmă că au luat recent măsuri pentru a-şi reduce consumul de energie sau că intenţionează să facă acest lucru în viitorul apropiat (media UE: 78%).
Economia şi moneda euro
Percepţia pozitivă a situaţiei economiei europene a scăzut cu 5 puncte procentuale de la începutul anului 2022 şi este în prezent la 40 %. Majoritatea respondenţilor (51 %, + 6 puncte procentuale) consideră că situaţia economiei europene este în prezent dificilă. În plus, percepţia pozitivă a situaţiei economiei naţionale a scăzut, de asemenea, cu 5 puncte procentuale, la 34 %, 64 % considerând că situaţia economiei lor naţionale este dificilă (+ 5 pp). Majoritatea respondenţilor se aşteaptă ca situaţia economiei naţionale să se înrăutăţească în următoarele 12 luni (53 %, + 22 puncte procentuale).
În acelaşi timp, sprijinul pentru moneda euro este în creştere, acesta atingând cel mai înalt nivel înregistrat vreodată: opt din 10 respondenţi din zona euro (+ 3 puncte procentuale) şi 72 % din UE (+ 3 puncte procentuale) sunt în favoarea unei uniuni economice şi monetare europene cu o monedă unică, euro.
Mai mult de jumătate dintre europeni (56 %) consideră că cel mai mare pachet de stimulente economice al UE – NextGenerationEU – poate fi eficace pentru a răspunde provocărilor economice actuale.
Principalele preocupări ale europenilor la nivelul UE şi la nivel naţional
Principalele preocupări ale europenilor reflectă percepţia pesimistă asupra economiei.
Atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE, inflaţia şi aprovizionarea cu energie au înregistrat creşteri bruşte şi se situează pe primul loc şi, respectiv, pe locul al doilea. Atunci când au fost întrebaţi despre cele mai importante probleme cu care se confruntă UE în prezent, peste o treime dintre respondenţi menţionează „creşterea preţurilor/inflaţiei/costului vieţii” (34%, + 10 puncte procentuale din februarie şi acum pe primul loc) şi „aprovizionarea cu energie” (28%, + 12 puncte procentuale şi acum pe locul al doilea faţă de cel de-al şaptelea loc anterior), împreună cu „situaţia internaţională” (de asemenea, 28%).
Creşterea preţurilor/inflaţiei/costului vieţii este, de asemenea, una dintre principalele preocupări la nivel naţional pentru mai mult de jumătate din respondenţi (54%, + 13 puncte procentuale), urmată de „aprovizionarea cu energie” (22%, + 11 puncte procentuale) şi de „situaţia economică” (20%, + 1 punct procentual). Acest lucru nu este surprinzător, deoarece mai mult de şase din zece respondenţi (62%) afirmă că războiul din Ucraina a avut consecinţe grave asupra finanţelor lor personale.
Pandemia de COVID-19
Cetăţenii rămân pozitivi în ceea ce priveşte răspunsul naţional şi al UE la pandemia de coronavirus. Mai mult de jumătate dintre respondenţi sunt mulţumiţi de măsurile luate de guvernul lor şi de UE pentru a combate pandemia de coronavirus (ambele cu 56%). Satisfacţia cu privire la răspuns, atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional, a crescut, de asemenea, în 23 de state membre. Încrederea în UE pentru a lua deciziile corecte în viitor ca răspuns la pandemia de coronavirus a crescut, de asemenea, şi este în prezent de peste şase din zece (63%, + 3 puncte procentuale).
„Sondajul Eurobarometru standard din vara anului 2022” (EB 97) a fost realizat prin intermediul unor interviuri faţă în faţă şi online desfăşurate între 17 iunie şi 17 iulie 2022. Au fost intervievaţi 26.468 de cetăţeni UE în cele 27 de state membre.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.