Conducerea Primăriei Iaşi a anunţat, joi seară, că nu a aprobat marşul Iaşi Pride 2021 programat pentru vineri şi că va reanaliza oportunitatea organizării evenimentului după 14 octombrie, când se finalizează pelerinajul religios de la Catedrala Mitropolitană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Respectăm Constituţia României şi prevederile europene referitoare la drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor. Respectăm solicitările Asociaţiei Rise Out, dar şi miile de mesaje şi solicitări ale ieşenilor care nu sunt de acord cu mişcarea LGBTQ. Până la această oră, Primarul Municipiului Iaşi nu a aprobat un marş LGBTQ pentru ziua de 1 octombrie. Joi a fost din nou solicitată cererea, în condiţiile trecerii Municipiului Iaşi în scenariul roşu pandemic”, se arată într-un comunicat transmis joi seară de conducerea primăriei ieşene.

Totodată, conducerea primăriei susţine că în 1 octombrie este o manifestare religioasă importantă ortodoxă, iar pentru a evita orice posibil incident, primarul Municipiului Iaşi consideră că nu este potrivit să se organizeze un marş LGBTQ.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

De asemenea, edilul Mihai Chirica anunţă că nu va semna aprobarea unui asemenea marş şi va reanaliza acest subiect după Sărbătorile Iaşiului.

În replică, asociaţia care organizează marşul precizează pe Facebook că acţiunea fusese deja aprobată de primărie.

"Vă aducem la cunoştinţă faptul că Marşul Iaşi Pride 2021 a primit aprobare din partea autorităţilor locale, iar ceea ce se întâmplă în această comunicare din partea Primăria Municipiului Iaşi, cu nici 24 de ore înainte de evenimentul nostru, este o denigrare la adresa noastră ca organizatori şi ca persoane LGBTQ. Mai mult, este o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului”, susţin reprezentanţii asociaţiei Rise Out.

Totodată, consilierul local USR PLUS Ana Raluca Roşu afirmă pe Facebook că a fost prezentă în şedinţa comisiei de avizare din primărie a evenimentelor publice şi că la întrunirea respectivă s-a dat acceptul pentru desfăşurarea acestui marş.

"Am fost prezentă la şedinţa comisiei de avizare a evenimentelor publice, comisie al cărei preşedinte este Mihai Chirica. În şedinţă s-a acceptat avizarea marşului LGBT, cu restricţiile impuse de contextul pandemic. S-au decis ziua, ora şi traseul pe care se va desfăşura marşul. Acum, o decizie de comisie a primăriei este mai nou o “speculaţie în spaţiul public”. Nu vă este ruşine deloc! Invocaţi respectarea drepturilor omului şi a Constituţiei României când voi tocmai aceste lucruri le încălcaţi prin declaraţia voastră. Minciunile şi manipularea voastră ne-au adus în coada Europei şi aţi ridicat prostia şi incultura la rang de valori ale oraşului nostru!”, susţine consilierul USR PLUS Ana Raluca Roşu.

Asociaţia Rise Out anunţase că va organiza, vineri, marşul Iaşi Pride, acţiunea fiind autorizată de Primăria Iaşi, în timp ce reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţineau că pe străzile Iaşiului se propagă "chipul păcatului contra firii".

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.