Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a declarat, luni, referitor la faptul că angajaţii din cluburi sportive, direcţii pentru sport şi tineret şi case de cultură ale studenţilor aflate în subordinea MTS protestează sub forma unei greve japoneze, cerând recalcularea drepturilor salariale, că situaţia ”nu este una tocmai bună”, că jumătate din angajaţii ministerului au salariul minim pe economie, precizând că bugetul MTS nu permite creşteri salariale, dar speră ca prin Legea salarizării unitare să se rezolve problemele.
”Am fost la minister, nu am văzut pe nimeni cu banderolă. Evident, situaţia nu este una tocmai bună, pot să spun că jumătate din angajaţii MTS au salariul minim pe economie, în salariul minim pe economie intră şi vechimea. Am avut discuţii cu direcţiile din subordine, cu cluburile sportive şi cu siguranţă trebuie să găsim cea mai bună soluţie, să găsim soluţia legală de rezolvare a acestor probleme. Ştim şi decizia Curţii Constituţionale care trebuia pusă în aplicare din 2016. Bugetul, în momentul de faţă, nu ne permite acest lucru şi sperăm ca prin Legea salarizării unitare să se rezolve această problemă”, a declarat Marius Dunca.
El a precizat că a avut întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Muncii pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă angajaii MTS.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Ca ministru, în primul rând, trebuie să am toată atenţia către angajaţii din subordine şi să ofer condiţii normale şi decente. Colegii mei au avut o discuţie cu Ministerul Muncii şi în continuare discutăm pe fiecare categorie în parte. Eu am avut întâlnire şi cu reprezentanţii sindicatului, le-am spus cât îmi permite legislaţia, ceea ce pot să fac eu în calitate de ministru al Tineretului şi Sportului”, a arătat ministrul Tineretului şi Sportului.
Întrebat ce i s-a spus de la Ministerul Muncii, Dunca a răspuns: ”Că Legea salarizării unitare rezolvă şi această problemă”.
Angajaţii din cluburi sportive, direcţii pentru sport şi tineret şi case de cultură ale studenţilor aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului protestează luni, sub forma unei greve japoneze, cerând recalcularea drepturilor salariale şi aprobarea unui regulament de sporuri. Protestatarii vor face fotografii în faţa instituţiilor în care lucrează, cu spatele la fotografi şi cu faţa spre clădire, "pentru a evidenţia poziţia conducerii Ministerului Tineretului şi Sportului, care a întors spatele unităţilor din teritoriu şi nu caută soluţii la cererile lor”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.