Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, miercuri, că era necesară atenţionarea către cabinete, unităţi medicale şi populaţie, după depistarea în Republica Moldova a virusului care provoacă holera. ”Suntem în gardă. Sperăm să fie un caz singular şi care să nu treacă graniţa”, a afirmat oficialul DSP Suceava. Aceasta a explicat că în judeţ sunt tabere de refugiaţi din Ucraina, dar şi numeroşi studenţi din Republica Moldova, aşa că este nevoie de o atenţie sporită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, miercuri, pentru News.ro, ă era necesară atenţionarea transmisă populaţiei şi unităţilor medicale, după depistarea în Republica Moldova a virusului care provoacă holera.  

”Avem datoria aceasta, întrucât judeţul Suceava este un judeţ la graniţă. Noi avem un trafic crescut acum, atât cu persoane din Ucraina, refugiaţi, avem tabere de refugiaţi pe teritoriul judeţului, dar avem şi studenţi din Republica Moldova la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava. Noi ne-am făcut datoria în primul rând ca şi instituţie de sănătate publică, de am atenţionat cabinetele, unităţile medicale pentru atenţie sporită în acest sens, dar, de asemenea, am făcut apel şi la populaţie”, a declarat Băncilă.  

Aceasta a explicat că ”este primordial să evităm scăldatul în bălţi sau lacuri a căror apă nu este controlată”. 

De asemenea, trebuie consumată apă doar din surse autorizate.  

”Suntem în gardă. Sperăm să fie un caz singular şi care să nu treacă graniţa”, a mai declarat Băncilă.  

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a transmis, miercuri, o atenţionare pentru populaţie şi toate unităţile medicale din judeţ, după ce în Republica Moldova a fost depistat în probe de apă microbul care produce holera. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.