Europarlamentarul Siegfried Mureşan solicită procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi reprezentanţilor Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) să înceapă o anchetă privind modul în care a fost reabilitat drumul judeţean 705 A care leagă localitatea Costeşti, judeţul Hunedoara, de Cetatea Sarmizegetusa Regia. Şoseaua a fost dată în folosinţă în luna mai şi închisă luni pe o porţiune de patru kilometri, după ce a fost afectată de inundaţii.
Europarlamentarul Siegfried Mureşan susţine, într-un comunicat, că drumul judeţean 705 A, din judeţul Hunedoara, care leagă localitatea Costeşti de Cetatea Sarmizegetusa Regia, are erori de construcţie, altfel nu s-ar fi surpat în şapte locuri în urma inundaţiilor care s-au produs după o ploaie torenţială, în noaptea de duminică spre luni.
”Când dispreţul politicienilor întâlneşte iresponsablitatea administrativă şi incompetenţa firmelor angajate pe bani publici se ajunge la situaţia de astăzi a drumului spre Sarmizegetusa Regia: un drum, oricum cu probleme majore de construcţie, care a fost inaugurat în urmă cu trei luni şi pentru care s-au plătit 18,2 milioane de lei din banii noştri, este măturat de prima ploaie. Aşa ceva este de neacceptat şi vorbeşte, în primul rând, despre iresponsabilitatea administraţiei publice locale care a avizat un asemenea proiect şi, apoi, a semnat pentru recepţionarea acestei lucrări”, afirmă Mureşan.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În acelaşi comunicat, Mureşan solicită o anchetă a DNA şi OLAF în cazul drumului care duce spre Sarmizegetusa Regia.
”Trebuie să înţelegem că la Consiliul Judeţean Hunedoara există oameni plătiţi din bani publici, fie că vorbim despre cei care asigură conducerea politică, fie că vorbim despre inginerii specialişti, care sunt cu toţii responsabili de modul în care sunt administraţi banii publici. (…) Cer intervenţia de îndată a procurorilor DNA şi a agenţilor OLAF pentru anchetarea modului în care s-a făcut contractarea şi recepţia acestui drum”, se arată în comunicatul publicat de către europarlamentar.
Drumul judeţean 705 A Costeşti - Sarmizegetusa Regia a fost reabilitat cu fonduri europene nerambursabile şi a fost dat în folosinţă în data de 23 mai. Luni, 8 august, Consiliul Judeţean Hunedoara a anunţat că o porţiune de patru kilometri din şosea a fost închisă, în urma inundaţiilor care s-au produs în noaptea de duminică spre luni şi care au afectat drumul în şapte locuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.