Două trenuri care vin de la Budapesta spre Bucureşti şi Braşov au întârzieri de peste o oră şi jumătate, miercuri, din cauza alertei cu bombă din Ungaria, care a determinat autorităţile maghiare să oprească în halte toate cele 18 curse feroviare internaţionale care traversează ţara central-europeană, potrivit reprezentanţilor CFR Călători.
"Până acum avem informaţia că două trenuri care circulau pe ruta Budapesta- Bucureşti şi Budapesta -Braşov au întârzieri de peste o oră şi jumătate. În plus, ni s-a comunicat că, indiferent de unde vin, trenurie sunt verificate în plus faţă de zilele obişnuite", a declarat pentru News.ro Alina Predescu, director Relaţii Internaţionale şi Instituţionale la CFR Călători, fără a putea preciza nimic despre ameninţarea cu bombă.
Ea a mai spus că informaţiile privind circulaţia trenurilor vor fi actualizate pe măsură ce vor sosi noi date de la autorităţile din Ungaria.
Autorităţile maghiare au oprit în halte, miercuri, şi au eliberat de pasageri toate cele 18 curse feroviare internaţionale care traversează ţara central-europeană, din cauza unei ameninţări cu bombă transmisă printr-un apel anonim, relatează Reuters.
Poliţiştii au primit un apel de la un bărbat necunoscut, care a anunţat că există dispozitive explozive în mai multe trenuri internaţională care circulă în Ungaria.
”Acum poliţiştii efectuează căutări în aceste trenuri”, se arată într-un comunicat transmis de autorităţile de la Budapesta.
Alerta cu bombă are loc în cea de a doua zi a vizitei pe care premierul israelian Benjamin Netanyahu o face în Ungaria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.