Două mine marine istorice au fost neutralizate în Marea Neagră de către specialiştii Forţelor Navale Române, acestea aflându-se la adâncimi foarte mari şi nu reprezentau pericole de navigaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Structurile participante la Exerciţiul multinaţional «Eurasian Partnership Mine Counter Measure Dive 24», organizat de Centrul de Scafandri, au executat miercuri, 12 iunie, activităţi specifice pentru descoperirea şi neutralizarea a două mine marine istorice, identificate pe timpul unor exerciţii executate în anul 2023”, au anunţat reprezentanţii Forţelor Navale Române. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ei au precizat că pentru eliminarea oricărui tip de pericol pentru traficul maritim, au emis avize de navigatori, prin care au fost indicate raioanele maritime destinate executării distrugerilor de mine şi a fost restricţionată circulaţia navelor. 
 
Totodată, pe durata desfăşurării activităţilor de neutralizare a minelor marine istorice, navele militare participante la exerciţiul ”EP MCM Dive 24” au securizat raioanele maritime specificate.
 
”Activităţile de descoperire, identificare şi neutralizare a minelor marine au fost executate de scafandrii militari EOD (Explosive Ordnance Disposal), în conformitate cu procedurile operaţionale, şi contribuie la consolidarea deprinderilor necesare în lupta cu dispozitivele explozive, în special împotriva pericolului actual al minelor derivante din bazinul Mării Negre”, a mai precizat sursa citată.
 
Reprezentanţii Forţelor Navale Române au menţionat că minele respective se aflau la adâncimi foarte mari şi reprezentau pericole de navigaţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.