Două magazine Jumbo din Bucureşti au fost amendate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu peste 100.000 de lei, iar aproximativ 10.000 de produse neconforme au fost retrase de la comercializare. Echipele de control au descoperit că erau vândute produse periculoase şi fără informaţii în limba română.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
ANPC a anunţat, joi, că au fost făcute controale în magazinele Jumbo Pallady şi Berceni din Bucureşti. 
 
"Am rugat magazinele Jumbo ca, la intrarea în spaţiul comercial, să deschidă clase de curs pentru învăţarea limbii greceşti. Măcar aşa, consumatorul român poate înţelege etichetele. Şi, dacă tot vorbim despre centre de educare, hai să pregătim părinţii pentru primul ajutor. Există şi produse periculoase pentru cei mici, dar părinţii, odată calificaţi, pot asigura asistenţa. Lăsând gluma la o parte, transmit în limba română, ideea că suntem consumatori europeni, avem drepturi şi nu putem fi trataţi ca cetăţeni de mâna a doua!”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu. 
 
FOTO: ANPC
FOTO: ANPC
 
Echipele de control au descoperit mai multe abateri, printre care: comercializarea unor produse fără marcaje CE şi lipsa unor informaţii de pe etichete, practici comerciale înşelătoare, comercializarea unor jucării fără informaţii în limba română privind avertismentele de siguranţă şi instrucţiunile de utilizare, comercializare unor produse periculoase.
 
FOTO: ANPC
FOTO: ANPC
 
De asemenea, comisarii ANPC au stabilit că erau vândute produse cosmetice fără informaţii în limba română privind avertismentele de siguranţă şi instrucţiunile de folosire, produse diverse fără informaţii în limba română pe etichete şi jucării care imită produsele alimentare. 
 
Cele două unităţi au fost sancţionate de comisarii bucureşteni, pentru neregulile depistate, cu 108.500 de lei şi un avertisment. 
 
De asemenea, echipele de control au emis decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte şi au oprit definitiv de la comercializare produsele constatate ca fiind neconforme - aproximativ 10.000 de produse, în valoare de peste 170.000 lei - pe durata controlului activitatea celor două magazine fiind suspendată. 
 
Totodată, activitatea celor două magazine a fost suspendată până la remedierea deficienţelor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.