Două drone de tip avion, cu decolare verticală, au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră, aceste aparate putând acoperi zone de până la 150 de kilometri. Poliţiştii de frontieră care le vor opera au învăţat să le folosească într-un training desfăşurat în Africa de Sud.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Evenimentul care a marcat intrarea în dotarea Poliţiei de Frontieră a celor două drone de tip avion a avut loc, miercuri, în Portul Mangalia, la sediul Grupului de Nave Mangalia din cadrul Gărzii de Coastă. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Marcăm încă un pas în evoluţia capabilităţilor de supraveghere şi control a frontierei naţionale, intrarea în dotarea Poliţiei de Frontieră a două drone de tip avion, cu decolare verticală. Folosirea acestei tehnologii avansate reprezintă o etapă importantă în consolidarea forţelor Poliţiei de Frontieră Române, pentru asigurarea securităţii naţionale şi a stabilităţii în regiune”, a declarat şeful Poliţiei de Frontieră, Cornel-Laurian Stoica. 
 
El a precizat că aceste echipamente pot supraveghea zone de până la 150 de kilometri. 
 
”Instruirea poliţiştilor de frontieră care operează dronele s-a desfăşurat în Africa de Sud, timp de zece zile, la sediul producătorului de echipamente. Cei şase poliţişti de frontieră selectaţi din cadrul structurilor teritoriale au parcurs un program complex de training care va permite folosirea aeronavelor la capacitate optimă. Aceste echipamente vor crea avantajul unei supravegheari eficiente, acoperirea unor zone de până la 150 de kilometri, crescând semnificativ timpul de reacţie prin planificarea strategică a echipajelor care pot interveni cu celeritate, complementar mijloacelor de supraveghere deja existentă”, a transmis şeful Poliţiei de Frontieră. 
 
La eveniment a fost prezent şi secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne Bogdan Despescu. 
 
“Principalul avantaj al utilizării dronelor este, evident, acoperirea unor zone întinse şi greu accesibile, cu reacţie rapidă din punct de vedere al forţelor în teren. (...) În ultima perioadă am constatat că numărul de ore de zbor efectuate cu mijloacele de supraveghere aeriană din dotarea Poliţiei de Frontieră a crescut semnificativ, iar evenimentul de astăzi ne arată încă o dată că este nevoie de a continua cu aceste capabilităţi aeriene”, a afirmat Bogdan Despescu. 
 
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au arătat că prin acest proiect se urmăreşte îmbunătăţirea capacităţii de supraveghere a frontierei de stat şi combaterea traficului ilicit cu ţigarete, iar dronele reprezintă o sponsorizare din partea companiei Philip Morris Products SA, valoarea acestora fiind de aproape 500.000 de dolari, fără TVA. 
 
Aeronavele fără pilot la bord care au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră fac parte din categoria I (sub 150 de kilograme) clasa mică (peste 15 kilograme), sunt prevăzute cu motor termic, au masa maximă la decolare de 16,50 kilograme, permit o survolare continuă de până la 8 ore şi au o rază de acţiune de 150 de kilometri. 
 
În dotarea PFR se mai află 38 aeronave fără pilot la bord. Dintre acestea, 7 au intrat în dotarea PFR în anul 2018 (6 prin contract de donaţie, iar una prin contract de achiziţie) şi 26 au fost achiziţionate în anul 2022. Ulterior, în anul 2023 au mai fost achiziţionate 2 U.A.V-uri, iar în anul 2024 au intrat în dotarea P.F.R. încă 3 UAV-uri (una prin contract de comodat, iar 2 prin contract de sponsorizare - Philip Morris International), au mai afirmat poliţiştii de frontieră.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.