Două dintre cele mai mari şi mai bune licee din muicipiul Sibiu îşi schimbă scenariul de funcţionare, printr-o decizie a CSJU, la propunerea Consiliilor de Administraţie. Astfel, Colegiul Naţional ”Octavian Goga”, care are clasele I – XII, trece în scenariul roşu după ce s-au confirmat deja cinci cazuri de coronavirus, iar Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr” trece în scenariul galben. De asemenea, se suspendă cursurile la o clasă din Colegiul Economic ”George Bariţiu”, după confirmarea infectării cu coronavirus la un elev.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a adoptat, miercuri, Hotărârea nr. 52/2020, conform căreia se schimbă scenariile de funcţionare pentru unele unităţi de învăţământ.
Astfel, Colegiul Naţional ”Octavian Goga” Sibiu, care are clasele I-XII, trece în scenariul 3, din cauza faptului că în ultimele 24 de ore au mai fost confirmaţi trei elevi din clase diferite. Cele trei cazuri se adaugă la 2 confirmate anterior – la un elev şi la un cadru didactic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, care are clasele V-XII, trece în scenariul 2, ca urmare a creşterii ratei de incidenţă la 1.37/1.000 locuitori din localitate;
În plus, Colegiul Economic ,,George Bariţiu” Sibiu – clasa a XII-a F – suspendă cursurile ,,faţă în faţă” şi trece în activitatea didactică on-line, din cauza unui elev confirmat pozitiv;
Se modifică şi scenariul la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazu” Şelimbăr (doar structura Grădiniţa cu program prelungit Şelimbăr şi Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazu”) care trece în scenariul 2.
În municipiul Sibiu incidenţa cumulată în ultimele două săptămâni este de 1,37, iar în ultimele 24 de ore s-au confirmat 82 de cazuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.