Două cutremure, cu magnitudini de 3,5 şi 2,7 pe scara Richter, s-au produs joi dimineaţă, la ora 1.07, respectiv 3.42, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Primul seism a avut 3,5 pe Richter şi s-a produs la ora 1.07, la o adâncime de 141 de kilometri, în zona seismică Vrancea, epicentrul fiind localizat în judeţul Buzău, conform INFP.
Al doilea cutremur a avut 2,7 pe Richter şi s-a produs la ora 3.42, la o adâncime de 142 de kilometri, în zona seismică Vrancea, epicentrul fiind localizat tot în judeţul Buzău, potrivit sursei citate.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De la începutul anului, în România au fost înregistrate cinci cutremure cu magnitudinea de peste 4 grade pe scara Richter, toate având epicentrul în zona seismică Vrancea. Ultimul seism puternic, cu magnitudinea 5,6, s-a produs în noaptea de 23 spre 24 septembrie.
Cele mai mai puternice cutremure produse în România după Revoluţie sunt cele înregistrate pe 30 şi respectiv 31 mai 1990, cu magnitudini de 6,9 şi respectiv 6,4 pe scara Richter. În ultimii 10 ani, trei mişcări seismice au depăşit magnitudinea de 5 pe scara Richter, respectiv cele din 25 aprilie 2009, cu magnitudinea de 5,4 pe Richter, cel din 6 octombrie 2013 cu magnitudinea de 5,4 pe Richter şi cel din 22 noiembrie 2014 cu 5,4 pe scara Richter.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.