Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei a preluat dosarul în cazul medicului în vârstă de 38 de ani care a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sfântul Ioan” din Bucureşti, în timp era de gardă, cazul fiind tratat drept "moarte suspectă".
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că ancheta în acest caz a fost preluată de la Secţia 26 Poliţie de către Serviciul Omoruri, cazul fiind considerat drept "moarte suspectă".
Bărbatul, Adrian Fronea, medic primar anestezist, a fost găsit de către colegi în stop cardio-respirator, în Camera de Gardă, după ce nu a răspuns mai multor apeluri telefonice. Colegii au aplicat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Medicul era de gardă şi era angajat de nouă ani la Spitalul Sfântul Ioan, fără să fie cunoscut cu probleme medicale.
În acest caz a fost declanşată o anchetă şi de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, cazul fiind considerat accident de muncă.
"Este o dramă, suntem alături de colegii noştri de la Spitalul Sfântul Ioan. Sunt mai multe anchete în desfăşurare", a declarat, la Digi 24, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Grasu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.