Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea investighează condiţiile în care au decedat mai multe persoane internate în centrele de recuperare pentru pacienţi cu afecţiuni neuropsihiatrice de la Băbeni şi Măciuca, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora, în ultimii ani, în aceste centre au murit 59 de oameni fără ca cineva să facă verificări cu privire la condiţiile deceselor.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti au deschis un dosar penal după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora în perioada 2014 - 2016 în Centrele de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Măciuca şi Băbeni ar murit 59 de persoane fără ca în legătură cu decesele acestora să se efectueze verificări de către organele de urmărire penală.
Dosarul deschis de către procurorii de la Bălceşti a fost preluat de cei de la Parchetul Tribunalului Vâlcea, precizează sursa citată.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Tolo.ro a publicat, marţi, un material în care jurnaliştii susţin că în ultimii doi ani 59 de pacienţi internaţi la centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică de la Măciuca şi Băbeni, din judeţul Vâlcea, au murit, fără ca decesele să facă obiectul unor anchete penale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.