Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reţinut de poliţiştii doljeni după ce a intrat în locuinţa unui bătrân, l-a bătut, iar apoi i-a furat peste 11.000 de lei. Agresorul a fost prins de poliţişti câteva ore mai târziu într-un bar, având asupra sa toată suma sustrasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii au fost sesizaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, prin apel 112, de un bărbat de 34 de ani, din comuna Poiana Mare, cu privire la faptul că vecinul său, un bărbat de 77 de ani, a fost tâlhărit.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care din primele cercetări au stabilit că, în urmă cu aproximativ 20 de minute, în timp ce persoana vătămată dormea, în imobilul sau, unde locuieşte singur, ar fi pătruns un bărbat pe care nu l-a recunoscut, care iniţial l-ar fi ameninţat, cerându-i bani, iar ulterior l-ar fi lovit cu pumnii peste faţă şi corp, deposedându-l de suma de 11.400 de lei, după care a părăsit imobilul, plecând într-o direcţie necunoscută. Bărbatul de 77 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, precizează comunicatul de presă.
 
Poliţiştii au început căutările şi au găsit într-un bar din localitate, un bărbat de 32 de ani din Poiana Mare, care avea asupra sa suma de bani furată de la bătrân.
 
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, urmând să fie prezentat, luni, instanţei cu propunere de arestare preventivă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.