Cincisprezece elevi din judeţul Dolj au fost admişi la liceu cu media 10, iar la polul opus 56 de elevi au intrat la liceu cu medii între 2.02 şi 2.99. Opt candidaţi, toţi din judeţul Dolj, nu au fost repartizaţi, trei dintre ei având medii peste 6, iar unul având media 1.80.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, 3.433 de elevi s-au înscris pentru a participa la repartizarea computerizată, 3.266 fiind din Dolj, iar 167 din alte judeţe.
Din cei 3.433 de candidaţi înscrişi 3.425 candidaţi au fost repartizaţi. Opt candidaţi, toţi din judeţul Dolj, nu au fost repartizaţi, trei dintre ei având medii peste 6, iar unul având media 1.80.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, la nivelul judeţului Dolj, s-au înregistrat 15 medii de zece, 13 dintre elevi fiind admişi la Colegiul Naţional "Fratii Buzeşti" Craiova, iar câte unul la Colegiul Naţional "Carol I" Craiova şi Colegiul Naţional Pedagogic ”Ştefan Velovan” Craiova.
Unităţile de învăţământ unde s-a intrat cu cele mai mari medii sunt Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti", Colegiul Naţional "Carol I" Craiova şi Colegiul Naţional ”Elena Cuza” Craiova. Astfel, la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" ultima medie cu care s-a intrat la specializare Ştiinţe ale Naturii a fost de 9.85, iar ultima medie cu care s-a intrat în cadrul unităţii de învăţământ a fost de 8.96 la specializarea Ştiinţe Sociale.
La Colegiul Naţional "Carol I" Craiova, la Ştiinţe ale Naturii, ultima medie cu care s-a intrat a fost de 9.36, iar în cadrul liceului ultima medie cu care s-a intrat a fost 8.28 la Filologie.
De asemenea, aproape 400 de locuri au rămas libere în diverse unităţi de învăţământ.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.