Doi medici de la secţia de Neurochirurgie a Spitalului Colentina, Ionuţ Gobej şi Dorin Bica, au demisionat, luni, invocând faptul că, odată cu schimbarea managementului unităţii medicale, în ianuarie 2017, lucrurile au dus spre distrugerea secţiei, în prezent activitatea la neurochirurgie fiind un act de uzură extraordinară. Ei reclamă că au fost refuzate operaţiile a 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe, în condiţiile în care în 2017 ar fi urmat să fie făcute 600 de intervenţii chirurgicale, şi că personalul secţiei este supus unei hărţuiri permanente, iar că fiecare chirurg poate opera doar o dată sau de două ori pe săptămână, până la ora 15.00.
"Astăzi 4 septembrie 2017 am demisionat împreună cu colegul meu Dr Bica din funcţia deţinută la Spitalul Colentina. Ataşez mai jos textul demisiei, unde o motivez. Este o decizie incredibil de grea, dar nu am găsit altă soluţie", a scris medicul Gobej, medic specialist neurochirurg, fondator al Secţiei de Neurochirurgie de la Spitalul Colentina, pe contul său de Facebook, un text identic fiind asumat şi de către Dorin Bica.
Ei relatează că au venit în clinică în 2014, captivaţi de propunerea de a înfiinţa o secţie de neurochirurgie la cel mai înalt nivel şi având pregătire de specialitate În Franţa, iar de la momentul discuţiilor până la prima operaţie au trecut opt luni, lucrurile "au evoluat peste aşteptări", fiind înfiinţată şi o secţie de terapie intensivă, în 2016 ajungându-se la 300 de operaţii minim invazive. În 2017 ar fi urmat să fie dată în folosinţă a doua sală de operaţii şi să vină doi noi colegi, pregătiţi şi ei în clinici din străinătate.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Medicii notează însă că în ianuarie 2017 "managementul şi viziunea privind dezvoltarea spitalului s-au schimbat neaşteptat", iar "termenii proiectului "Neurochirurgie Colentina" s-au modificat dramatic".
"Inexplicabil, ne-am trezit pe o turnantă care a durat tot opt luni, dar în sens invers, spre distrugerea acestei secţii, dar şi a terapiei intensive", scriu cei doi medici, subliniind că, deşi au făcut tot posibilul de a păstra ceea ce s-a realizat, de la a scrie referate şi memorii şi până la a se adresa instituţional şi ierarhic la toate nivelurile, au fost fără niciun rezultat.
Ei spun că în prezent activitatea în secţia de neurochirurgie este un "act de uzură extraordinară", ajungând în situaţia de a refuza peste 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe, în condiţiile în care în 2017 era programată realizarea a 600 de intervenţii chirurgicale.
"Aceşti pacienţi au fost refuzaţi din cauza lipsei şi a pierderii de personal, programului operator restricţionat şi a lipsei de medicamente şi consumabile", susţin medicii, menţionând în plus şi "hărţuirea permanentă a personalului medical din secţiile Neurochirurgie şi ATI".
Gobej şi Bica relatează că în prezent fiecare neurochirurg poate opera o dată sau de două ori pe săptămână, până la orele 15, operaţii a căror complexitate este mică sau cel mult medie", ceea ce face ca rezistenţa în spital să fie echivalentă cu "oferirea unui act medical sub standard", responsabilitate pe care nu si-o pot asuma.
"În aceste condiţii, prezenţa mea în Spitalul Clinic Colentina nu se mai jusitifică, termenii în baza cărora am venit în acest spital fiind modificaţi radical", se arată în finalul scrisorilor de demisie ale celor doi medici.
Managerul Spitalului Colentina din Capitală, Bogdan Andreescu, a fost demis la începutul lunii ianuarie pe motiv că i-ar fi ţinut pe pacienţi în frig în saloane, conform anunţului făcut atunci de primarul general Gabriela Firea, Silvi Ifrim preluând interimatul.
În februarie, Ionuţ Gobej a postat pe Facebook un mesaj în care susţinea că managerul unităţii a redus personalul Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă, iar în aceste condiţii se pot face intervenţii chirurgicale doar până la ora 15.00. El prezenta cazurile a doi pacienţi cu tumori benigne care trebuiau supuşi unor operaţii de peste 12 ore şi susţinea că i-a expus managerului această situaţie, replica fiind că binele bolnavilor ”reprezintă o lozincă” şi ”nu este interesat de ei”. Managerul Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, a transmis, ulterior, că afirmaţiile doctorului Ionuţ Gobej nu se sprijină pe realitate, secţia ATI are gardă continuă, iar actul medical nu a fost niciodată condiţionat de depăşirea programului de lucru, însă medicul nu cunoaşte legea privind orele suplimentare. De asemenea, consiliul medical a discutat cazul, stabilind că declaraţiile doctorului Gobej sunt "neadevărate şi conţin nejustificat şi neetic atac la persoană".
Ca atare, situaţia va fi prezentată în Consiliul Disciplinar care poate decide sancţiuni de la avertisment până la desfacerea contractului de muncă, spuneau reprezentanţii consiliului.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a declarat convinsă, la acel moment, că managerul interimar de la Spitalul Colentina, Silvi Ifrim, pe care spunea că a numit-o în funcţie în urma recomandărilor mai multor medici din cadrul unităţii sanitare, şi "nu ca urmare a unei prietenii politice", va găsi soluţiile necesare şi mai ales legale pentru dezamorsarea conflictului din spital.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.