Dr. Sorin Cadar, medic primar ORL cu competenţă în homeopatie şi preşedintele Asociatiei Române de Homeopatie Clinică afirmă că cei mai mulţi dintre pacienţii trataţi de el cu medicamente homeopate au făcut forme uşoare şi asimptomatice de COVID-19. Pacienţii erau deja în tratament şi monitorizare de mai mulţi ani, astfel încât, în clipa în care s-au îmbolnăvit de COVID, au avut un sistem imunitar echilibrat care a putut face faţă bolii. Specialistul a explicat ce fel de medicamente sunt utilizate în homeopatie şi cum acţionează acestea, spre desosebire de cele folosite în medicina clasică. Dr. Sorin Cadar nu exclude însă medicina clasică, ci vorbeşte despre o metodă terapeutică ce este complementară terapiilor convenţionale recomandate de medicii specialişti, metodă la care pacienţii pot apela şi care este recunoscută oficial de Ministerul Sănătăţii. Medicul afirmă că nu virusul SARS- CoV-2 este problema în sine, ci capacitatea sistemului imunitar de a face faţă acestui virus, astfel încât tocmai la acest capitol al echilibrării sistemului imunitar homeopatia poate ajuta. Sistemul imunitar poate reacţiona slab la contactul cu virusul sau puternic, caz în care este vorba despre o hiperreacţie. Prin homeopatie, sistemul imunitar poate fi maturizat astfel încât să reacţioneze corespunzător la contactul cu boala.
“O să rămâneţi surprinsă câţi români ştiu despre homeopatie, dar pentru că încă sunt foarte multe reticenţe la multe niveluri, mulţi ascund faptul că fac tratamente de mult sau că ştiu despre ce este vorba”, afirmă medicul.
Homeopatia, explicată de Dr. Sorin Cadar
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Homeopatia este o metodă terapeutică, deci nu este medicină, este foarte frecventă această greşeală. Medicina este una singură, se învaţă în Facultatea de Medicină, iar absolvenţii se numesc medici. Cu alte cuvinte, homeopatia este o ramură terapeutică, alături de kinetoterapie, apiterapie, fitoterapie, etc.
Homeopatia foloseşte medicamente din natură, sută la sută naturale, deci nu sunt de sinteză, menite a stimula propriul organism, propriile mecanisme de reglare, de regenerare si de reacţie ale organismului.
Vine din grecescul homeo pathos, adică aceeasi patologie, versus alo patie, care înseamnă o altă patologie. Principiul alopatiei, de exemplu, dacă ai arsuri în gât înseamnă că ai prea mult acid în stomac şi atunci vei lua un anti-acid, deci un anti. Ai un microb, vei lua un anti, ai o alergie, vei lua un medicament anti-histaminic.
Adică creezi o altă patologie pentru că în stomac trebuie să fie acid, ori tu dacă faci o bază în stomac, nu mai ai arsuri, da, dar ai creat o altă patologie”.
Homeopatia, una dintre cele mai cunoscute terapii alternative şi complementare din Europa. Remediile homeopate au ca scop stimularea propriilor mecanisme de vindecare a organismului
În homeopatie noi nu folosim nicio metodă anti, în homeopatie se foloseşte metoda în sensul bolii. Adică, dacă ai hiperaciditate în stomac îi dai un medicament homeopatic ce în cantitate mare determină hiper secreţie gastrică, adică aciditate. Acest medicament, într-o diluţie infinitezimală va sesiza organismul că are o problemă la nivelul secreţiei, şi atunci organismul singur îşi va regla secreţia, cu alte cuvinte este aceeaşi patologie. Daca vine un microb şi faci febră nu o să – i dau ceva anti, ci o să-i dau organismului un medicament care să-i sesiseze faptul că este invadat de un duşman şi atunci organismul se trezeşte din visare şi va reacţiona corespunzător”, a explicat medicul Sorin Cadar.
Medicamentele homeopatice sunt inregistrate ca medicament, spune dr. Sorin Cadar. Capacitatea sistemului imunitar de a reacţiona, elementul de care depinde forma de COVID 19 pe care o fac pacienţii. Dr. Cadar: “Noi în homeopatie asigurăm organismul că are capacitatea de a reacţiona corespunzător”
“Oamenii s-au adresat în mare măsură către homeopatie în această perioadă. Aşa cum s-a spus în mod oficial, problema nu este la nivelul tuturor oamenilor, sunt oameni care fac totuşi forme asimptomatice, sunt oameni care fac forme minim simptomatice, mediu simptomatice şi din toată categoria de bolnavi sunt 15-20% care fac forme grave şi din ei sunt în jur de 5-6% care fac forme realmente periculoase, de umplu spitalele.
Cu alte cuvinte, ce-i diferenţiază pe aceşti oameni? Capacitatea sistemului imunitar de a reacţiona. Ori noi, în homeopatie, tocmai asta facem. Asigurăm organismul că are capacitatea de a reacţiona corespunzător.
“Sistemul imunitar poate să reacţioneze atât de puternic încât la un moment dat să facă el rău şi atunci omul nu mai suferă de viroză COVID, ci suferă de sistemul imunitar care a reacţionat anormal”
Organismul poate să reacţioneze corespunzător, şi atunci totul se desfăşoară ca la carte, sau poate să reacţioneze necorespunzător, fie prin hiporeacţie, adică o reacţie mică, proastă, neadecvată, sau printr-o hiperreacţie, adică să reacţioneze atât de puternic încât la un moment dat să faca el rău şi atunci omul, săracul, nu mai suferă de viroză COVID, ci suferă de sistemul imunitar, care a reacţionat anormal, este principiul bolilor autoimune de fapt, hiperreacţia sistemului imunitar.
Şi atunci noi, prin tratamente homeopatice reuşim să echilibrăm reacţia sistemului imunitar şi oamenii merg bine.
În această perioadă, marea majoritate a pacienţilor sunt pacienţi cu răceli, cu viroze, cu nasul care curge, strănut, durere în gât, de sezon. Eu sunt ORL-ist, ei vin la mine. Formele în general sunt forme de debut sau medii, pentru că formele grave, cel puţin pentru pacienţii mei, nu există, pentru că eu mă ocup de ei de mult şi marea lor majoritate sunt pacienţi deja trataţi, cu un sistem imunitar deja echilibrat şi dacă fac totuşi ceva, fac ceva uşurel.
Sunt mulţi care au făcut COVID, au fost asimptomatici sau minim simptomatici, adică le-a curs nasul, au fost cu nasul înfundat şi cam asta a fost, eventual şi o ascensiune febrilă până la 37.5 şi asta a fost tot.
Dr. Cadar despre SARS-CoV-2: Dacă ar fi problema acest virus, ar fi ca la variolă, oricare face variolă moare
Problema cu acest virus nu este virusul, sunt organismele, sunt sistemele imunitare proaste, care nu se pot apăra, care nu se apără, care nu ştiu să se apere.
Sunt anumite agresiuni asupra organismului care sunt atât de puternice încât nicio aparare posibilă, imposibilă a organismului nu poate să facă faţă. Şi atunci este clar că atunci, în situaţia aceea, trebuie să iei niste măsuri exterioare, care nu mai ţin de corpul omenesc. În ceea ce priveşte COVIDUL, sunt foarte mulţi, covârşitor de mulţi oameni care au forme asimptomatice sau forme blânde, medii, ceea ce înseamnă că nu ţine de virus, ţine de capacitatea sistemului imunitar de a reacţiona. Este firesc că vârstnicii, peste 60, 65 de ani au un sistem imunitar mai precar, este normal că pacienţii care sunt cu insuficienţe, cardiacă, renală, metabolică, însemnând inclusiv diabetul, obezitatea, aceştia fiind insuficienţi, sistemul lor imunitar este prost, nu se poate apăra, şi atunci aceşti oameni sunt de risc, aceşti oameni o păţesc venind în contact cu acest virus, dar nu din cauza virusului, ci a organismului lor care nu reacţionează corect. In realitate asta este toată problema”,a explicat Dr. Sorin Cadar.
Prin homeopatie nu se întăreşte sistemul imunitar, ci se echilibrează şi maturizează sistemul imunitar astfel încât să poată reacţiona corespunzător
„Nu le întăresc sistemul imunitar, sistemul imunitar nu e beton, ciment, nu poate fi întărit, le maturizez sistemul imunitar, este vorba despre o maturizare, adică sistemul imunitar trebuie maturizat în sensul în care, atunci când este atacat, el să ştie să răspundă nu să se bâlbâie sau să se sperie şi să facă atac de panică şi să moară.
Dr. Sorin Cadar: Facultatea de pediatrie a fost desfiinţată după Revoluţie, este o mare eroare, copilul nu este un adult mai mic, copilul este o altă lume, este cu totul altceva. S-au pierdut multe învăţăminte, la ora asta 99% dintre copiii care vin la cabinet sunt rahitici, au un sistem alergic, un sistem imunitar care reacţionează prost
Eu nu fac altceva decât să le dau nişte tratamente homeopatice care le echilibrează şi le maturizează sistemul imunitar. Aceşti pacienţi sunt din ce în ce mai mulţi. De ce? Din cauza erorilor si a greselilor care se fac. Probabil sunteţi la curent cu faptul că s-a desfiinţat Facultatea de pediatrie după Revoluţie (n.red în 1994) pentru că s-a spus că de fapt copilul este un adult mai mic, nu, nu este adevărat, este o mare eroare, copilul nu este un adult mai mic, copilul este o altă lume, este o altă patologie, este cu totul altceva. Şi din cauza asta s-au pierdut foarte multe din învăţăminte, eu am noroc ca am făcut facultatea pe vremuri, când încă mai exista pediatria şi am avut parte de profesori buni care mi-au spus că nu se face ca la adulţi.
Din nefericire, la ora asta, vă dau nişte exemple. 99% dintre copiii care vin la cabinet sunt rahitici. Înainte de 89 nu exista aşa ceva, nu avea voie aşa ceva. 99% dintre copiii care îmi vin acum la controale au un sistem alergic, un sistem imunitar alergic, adică isteric, care reacţioneaza aiurea, care reacţionează prost.
Dr. Cadar: Astăzi, la 1000 de copii alergici la oraş apare un singur alergic la ţară
De ce? Din pricina numeroaselor chimicale, din pricina poluării, numeroaselor surse de poluare. Dacă are cineva curiozitatea să măsoare câţi alergici sunt în oraşe versus câţi alergici sunt la ţară, o să constataţi cu stupoare că procentul este undeva de 1000 la 1, adică la 1000 de alergici la oraş apare un singur alergic la ţară. Să mă iertaţi, dar la ţară stă copilul prin praf, stă cu căţeii, cu pisicile, cu puricii şi cu păduchii după el. Nu este vorba despre să promovăm lipsa de igienă, nu, dar nici să promovăm excesul de igienă, la oraş am poluare masivă, am chimicale, din alimente, copiii vor tot felul de acadele, chimicale, la sat, dacă îi dă o linguriţă cu zahăr l-a liniştit. Este vorba despre expunerea la nişte alergeni din ce în ce mai puternici care nu au nicio legătură cu ce ştie organismul, păr, praf, mucegai, polen, organismul pe acestea le ştie, el nu ştie de cetaldehide şi de alte lucruri, pe acestea nu le ştie şi nici nu le învaţă. În schimb, ne spălăm pe mâini de 200 de ori pe zi, ne spălăm în gură de 5 ori pe zi, să nu ne atingem de căţel, să nu punem mâna pe plante, să nu punem mâna pe jos. Azi aşa, mâine aşa, şi sistemul imunitar rămâne exact ca acela pe care l-a avut la naştere, adică nu a venit în contact cu microbi, nu a venit în contact cu alergeni reali, a venit în contact cu nişte substanţe la care el nu poate să reacţioneze pentru că nu le are în cartoteca lui genetică, şi atunci este alergic, când vine prima dată în contact, merge şi el la ţară la pădure, trebuie să facă şoc anafilactic, reacţionează aiurea.
Cât durează maturizarea sistemului imunitar prin homeopatie
Dacă atunci când vine prima dată la mine are un sistem imunitar compromis, maturizarea durează între 5, 6, până la 8 ani. Dacă vine la mine cu un sistem imunitar, să zicem, imatur, dacă nu este foarte compromis prin această abundenţă de antibiotice, corticosteroizi, antihistaminice, atunci poate să dureze o maturizare imunitară între 3, 4 maximum 5 ani. Eu în medie îi monitorizez cam până pe la 12 ani.
90% dintre pacientii urmăriţi de mine au făcut forme uşoare şi asimptomatice, (n.red de COVID - 19) iar 10% au făcut forme medii la care a trebuit chiar să le dau şi homeopatic ceva un piculeţ mai puternic decât de obicei”, a detaliat Dr. Cadar.
Dr. Sorin Cadar, despre existenţa în România a Institutului Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă – unde pacienţii pot beneficia şi de consultaţii pe homeopatie
„Nu cred că Institutul este cunoscut, nu cred că ştie mai nimeni, nu este foarte bine cunoscut, decât în situaţia în care sunt pacienţi care au treabă acolo şi care ajung acolo. Nu este foarte bine popularizat, de multe ori oamenii preferă să tacă din gură, să îşi vadă de treabă şi pacienţii decid”, a spus Dr. Cadar.
Dr. Ileana Rîndaşu, preşedintele Societăţii Române de Homeopatie a explicat pentru News.ro că homeopatia poate fi de ajutor pacienţilor cu forme uşore de boală, care rămân în grija medicilor de familie, la domiciliu, dar şi post COVID, în stările de depresie sau anxietate care pot să apară în unele cazuri. Homeopatia are aportul său în ameliorarea bolii, dar ca terapie complementară, spune specialistul, alături de terapiile recomandate de medicii specialişti, nu ca înlocuitor al acestora.
“Homeopatia, ca metodă a medicinei complementare, poate veni în ajutorul pacienţilor prin tratamente asociate celor convenţionale şi în cazul pacienţilor COVID, dar cu forme uşoare de boală, aflaţi în izolare la domiciliu. Se poate ţine legătura telefonic cu aceştia, ei fiind în paralel monitorizaţi de medicii de familie şi având tratament recomandat de aceştia. Le putem oferi tratament simptomatic, astfel încât să le ameliorăm starea, prin medicamente adaptate fiecărui caz în parte, tratamentele noastre fiind individualizate şi adaptate strict fiecărui caz. Efecte foarte bune se pot obţine şi post-COVID, cum ar fi in stările de depresie si anxietate care pot urma.
Pacienţii sunt multumiti de îmbinarea celor doua forme de terapii, convenţională şi homeopatică, dar nu avem o statistică în acest sens, pâna în prezent.
Trebuie să spunem însă că nu există tratamente minune în această boală si că homeopatia nu face excepţie, ea îsi poate avea aportul său, dar numai ca terapie complementară, deci alături de terapiile recomandate de medicii specialişti pneumologi, infecţionişti etc şi nu în locul acestora”, a explicat Dr. Rîndaşu.
Info Plus
Homeopatia este o metodă terapeutică medicală recunoscută oficial în majoritatea statelor din lumea întreagă şi este bazată pe utilizarea de substanţe 100% naturale – vegetale, minerale sau animale. În România, încă din anul 1980, sunt organizate cursuri de homeopatie iar medicii care doresc obţin astfel competenţă în homeopatie recunoscută de Ministerul Sănătăţii. Autorizarea de punere pe piaţă a medicamentelor homeopatice este reglementată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. În România există Societatea Română de Homeopatie, principala asociaţie profesională în acest domeniu, asociaţie care are peste 70 de ani de activitate.
În România există şi Institutul Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă Prof.Dr.Florin Brătilă, situat pe Şoseaua Panduri, unitate medicală subordonată direct Ministerului Sănătăţii, unde lucrează medici de diferite specialităţi medicale care au competenţe în diferite metode terapeutice printre care homeopatia, acupunctura, apifitoterapia, aromaterapia, terapia florală Bach, laseracupunctura dar şi altele. După cum se arată pe site-ul institutului, pacienţii pot obţine consultaţii decontate de Casa de asigurări, pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.