Şase spitale de urgenţă din Capitală vor asigura, conform unui calendar, câte două echipe de resuscitare, cu medici şi asistenţi UPU, în ture de 12 ore fiecare, pentru Spitalul Modular de la Piperă, rezultă dintr-un document al DSU obţinut de News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform documentului oficial, Spitalul Clinic  de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan Bucureşti şi Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti încep de miercuri să asigure, conform unui program stabilit, câte două echipe de resuscitare formate dintr-un medic, care să fie cel puţin rezident de an III, dar şi dintr-un asistent medical din cadrul UPU. Echipele vor trebui să asigure, pe o perioadă de 12 ore fiecare, ture în cadrul Unităţii Modulare Pipera, care este structură de suport din cadrul Spitalului Clinic Dr. Victor Babeş Bucureşti. 

În document se mai arată că transportul echipelor medicale către această unitate modulară va fi asigurat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti -Ilfov. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Astfel, miercuri, Spitalul Floreasca asigură aceste echipe medicale, aşa cum scrie în document, iar de joi, consecutiv, celelalte 5 spitale de urgenţă, urmând ca din data de 19 octombrie ciclul să fie reluat pentru fiecare spital în parte. 

Documentul poate fi consultat AICI

Marţi seară, primii opt pacienţi au fost transferaţi la Unitatea Modulară de la Pipera, iar transferurile au continuat şi miercuri. Unitatea are o capacitate maximă de 374 de paturi, dar , aşa cum au anunţat autorităţile, într-o primă etapă vor fi primiţi 100 de pacienţi. Sunt pacienţi care vor ajunge deja evaluaţi medical şi care vor avea nevoie de internare, de oxigen, conform declaraţiilor ministrului Sănătăţii.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.