Directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, Cătălina Surcel, a afirmat că au fost peste 14.000 de situaţii în care a fost oferită consiliere copiilor şi părinţilor în cazuri de bullying, menţionând că nu avem o lege anti-bullying, ci doar trei prevederi în Legea Educaţiei Naţionale cu privire la acest fenomen. Cătălina Surcel susţine că este nevoie de consiliere psihologică în şcoală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Am adus pe agenda publică încă din 2011 acest fenomen. Vorbim până în prezent de peste 14.000 de situaţii în care noi am oferit consiliere copiilor şi părinţilor, vorbim, de asemenea, şi despre o propunere de politică publică pe care noi am înaintat-o atât Ministerului Educaţiei, cât şi Parlamentului şi care s-a concretizat în introducerea acestui tip de abuz în legislaţie, în Legea Educaţiei Naţionale. Nu avem o lege anti-bullying, avem doar trei prevederi în Legea Educaţiei Naţionale cu privire la acest fenomen”, a declarat Cătălina Surcel, marţi, la Prima News. 
Ea a precizat că toate cadrele didactice trebuie să aibă pregătirea necesară pentru a recunoaşte şi pentru a gestiona astfel de situaţii la clasă. 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“Vorbim despre formarea continuă a cadrelor didactice, nu şi despre formarea iniţială, care este esenţială. Cadrele didactice toate trebuie să aibă pregătirea necesară pentru a recunoaşte şi pentru a gestiona astfel de situaţii la clasă. Formarea continuă este la alegere, nu le poţi impune cadrelor didactice să se pregătească în sensul acesta. Ne întâlnim cu tot mai multe astfel de cazuri. Din cazuistica noastră pe anul trecut, din 2021 doar în aproape 50% dintre situaţii vorbeam despre cazuri de bullying în şcoală, ei bine, anul trecut vorbim de peste 90% de cazuri de bullying în şcoală. Bullying-ul nu se întîmplă numai acolo, se întâmplă şi în spaţiul public foarte mult. Cifrele sunt alarmante”, a afirmat directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului.
Cătălina Surcel a menţionat că trebuie lucrat la acţiuni de prevenire. 
“Dacă ne gândim la acţiunile de prevenire pentru că noi trebuie să lucrăm acolo, la acţiunile de prevenire în şcoală, nu trebuie să identificăm astfel de probleme şi apoi să încercăm să găsim soluţii. Este puţin cam târziu. Cel mai bine ar fi dacă în şcoli ar exista programe de prevenire, care nu sunt cuprinse în legislaţie. Astfel de programe de prevenire are o singură instituţie în România şi anume Poliţia Română, care prin intermediul inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii merge în şcoli şi vorbeşte cu copiii despre asta. Este nevoie de mult mai mult. Sunt şi organizaţii neguvernamentale care merg, dar nu pot acoperi toată nevoia, nu pot merge către toţi copiii din sistemul de educaţie ca să le vorbească despre asta. Avem nevoie de ceva unitar. Avem nevoie de acest subiect care să fie abordat în fiecare clasă, pentru fiecare copil din România. Avem nevoie şi nu există în legislaţie, de consiliere psihologică în şcoală. Aşadar de un psiholog şcolar pe care nu îl avem în şcoală. Avem consilierul şcolar, dar nu are în fişa postului activităţi de consiliere psihologică”, a mai declarat directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.