Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş a demarat o anchetă cu privire la asistentele maternale care le-au avut în grijă pe cele două surori care ”manifestă un comportament sexual explicit”. La verificările periodice, nu au exista suspiciuni cu privire la activitatea celor două femei. Una dintre ele a îngrijit până acum nouă copii.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş a demarat în regim de urgenţă verificări cu privire la cele două asistente maternale care le-au îngrijit pe surorile de patru şi cinci ani care manifestă ”un comportament sexual explicit” reclamat autorităţilor de familia care le-a adoptat.
Directorul DGASPC Argeş, Iuliana Matei, a declarat, vineri, pentru News.ro că cele două fetiţe au crescut în case diferite, la două asistente maternale în localitatea Rucăr şi doar una dintre femei mai lucrează ca asistent maternal profesionist în sistemul public de protecţie socială.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Noi am făcut verificări pe linia noastră de competenţă. Unul dintre asistenţii maternali este încă în sistemul de asistenţi maternali profesionişti. Femeia a fost atestată ca asistent maternal profesionist în anul 2016. Până în prezent a avut în plasament una dintre fetiţele care au mers la adopţie, iar acum are în plasament doi copii, o fetiţă şi un băieţel, fraţi. În urma acestei sesizări legate de cei doi copii care au fost adoptaţi, evident că ne-am autosesizat cu privire la existenţa acestor doi copii aflaţi în grija asistentului maternal profesionist şi am făcut verificări cu privire la cei doi copii aflaţi acum în grija lui. Am solicitat examinarea medico-legală, care a condus la concluzia că nu există nicio leziune, nu sunt semne ale vreunui abuz. Mai mult, deja o echipă a procedat la efectuarea de verificări, cu psiholog pentru a identifica eventuale cazuri de abuz şi eventuale semne în comportamentul acestora. Astăzi (vineri- r.) pe perioada desfăşurării cercetărilor, ca să nu fie supuşi copiii niciunei traume, am decis ca pe aceşti doi copii să îi preluăm şi să îi dăm la un alt asistent maternal profesionist”, a declarat directoarea DGASPC Argeş pentru News.ro.
Băieţelul are în jur de un an şi şapte luni, iar fetiţa are aproximativ trei ani, ei fiind de câteva luni în grija femeii care a îngrijit-o, anterior, pe una dintre cele două surori.
În ceea ce priveşte asistenta maternală care a avut-o în plasament pe a doua soră, femeia a lucrat în sistemul DGASPC ca asistent maternal profesionist din anul 2001 până în anul 2019. În toată această perioadă ea a îngrijit nouă copii care, în mare parte au fost adoptaţi.
”Nu au fost semnalate, de-a lungul carierei, probleme în activitatea dumneaei sau să existe suspiciuni de abuz asupra copiilor pe care i-a avut în îngrijire”, a precizat directoarea DGASPC Argeş.
Iuliana Matei a menţionat că asistenţii maternali trebuie să treacă nişte verificări ”foarte dure” pentru a intra în sistemul de îngrijire din subordinea autorităţilor, verificări care implică de la evaluări psihologice la referinţe din comunitate sau din partea autorităţilor. După ce intră în sistem, fiecare asistent maternal este verificat obligatoriu ca fiecare trei luni, sau ori de câte ori este nevoie.
”Nu a existat niciodată vreun element care să ducă la această suspiciune de abuz”, a declarat Iuliana Matei referindu-se la cele două asistente maternale.
Cele două fetiţe au fost adoptate în luna decembrie a anului trecut de o familie din judeţul Braşov, care a reclamat că a remarcat recent surorile manifestă un comportament sexual una la adresa celeilalte, comportament pe care copiii par a-l considera unul normal, au declarat surse pentru News.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.