Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, anunţă, joi seară, că nu există încă o concluzie a ceea ce s-a întâmplat cu aparatele de zbor prăbuşite în judeţul Constanţa, dar a fost vorba cu siguranţă despre accidente. ”Nu poate exista nicio legătură între ce se întâmplă în Ucraina şi ce s-a întâmplat în acest caz”, a transmis ministrul, explicând că spaţiul aerian este monitorizat 24 de ore din 24.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Din nefericire este o zi neagră pentru armata română şi pentru România”, a afirmat, joi seară, la Digi 24, Vasile Dîncu, afirmând că în urma tragediei din judeţul Constanţa 11 copii au rămas fără tată.  

”A fost un accident, încă nu avem concluziile anchetei (...) nu putem să facem speculaţii. Este condiţia tehnică pentru acel MIG, ele sunt în procedură de înlocuire. Au 40 de ani de când au intrat în serviciul Armatei Române şi am avut numeroase exerciţii”, a mai declarat Dîncu.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acesta a precizat că este ”aproape exclusă” eroarea umană, piloţii celor două aparate de zbor având experienţă.  

”Este aproape exclusă eroarea umană. Era o vreme imposibilă care s-a înrăutăţit pe parcurs. Trebuie să analizăm şi vom analiza (...) şi condiţiile de management al acestei acţiuni. Vom vedea ce se întâmplă”, a mai afirmat ministrul Apărării. 

Întrebat dacă există vreo legătură între războiul din Ucraina şi cele două accidente aviatize, Dîncu a afirmat: ”Este imposibil. Nu există nicio legătură, nu poate exista nicio legătură între ce se întâmplă în Ucraina şi ce s-a întâmplat în acest caz. Spaţiul aerian este monitorizat 24 din 24”.  

Un MIG 21 LanceR a pierdut, miercuri seară, legăura cu turnul de control şi a dispărut de pe radar, fiind demarate acţiuni de căutare. Un elicopter care a plecat în căutarea MIG-ului a dispărut şi el de pe radar, iar apoi a fost confirmată prăbuşirea. Toţi cei şapte militari care erau la bord, între care doi salvatori pe mare din cadrul Forţelor Navale Române, au murit. 

În noaptea de miercuri spre joi pilotul MIG-ului a fost găsit şi el decedat.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.