Deputatul USR Diana Stoica a anunţat că a propus eliminarea acelei adeverinţe de la angajat care trebuie luată înainte de a merge la medicul de familie pentru a obţine concediu medical. Ea a precizat că trebuie să existe mecanisme de control în privinţa acordării concediilor medicale, dar a explicat că nu poţi persecuta pe toată lumea pentru nişte eventuale cazuri de abuzuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Diana Stoica a comentat miercuri, la Prima News, afirmaţia premierului Marcel Ciolacu care a cerut o analiză după ce anul trecut au fost acordate peste opt milioane de concedii medicale la o populaţie lucrativă de şase milioane. 
“Mi se par inacceptabile aceste declaraţii ale premierului Ciolacu, care, practic, s-a trezit luni dimineaţa şi i s-a pus pata pe românii care muncesc şi se mai îmbolnăvesc. Având o gaură la buget şi, da, având datorii pentru că firmele nu au fost rambursate nici pentru concediile medicale plătite prin 2017 – 2018 a gândit: ”De unde putem să tăiem”. Concediile medicale nu sunt în niciun caz un domeniu de unde domnul Ciolacu să îşi permită să aibă vreun drept să taie ceva pentru că aceste concedii medicale sunt plătite către oameni tot din banii oamenilor. În al doilea rând, la nivel european nu stăm deloc rău. România are o medie în ultimii ani de sub opt zile pe an luate de către oameni pe când celelalte state fruntaşe, am văzut Bulgaria cu 22 de zile, Germania cu 19 zile. Nu suntem nişte leneşi, aşa cum unii ar vrea să creadă despre români”, a declarat Diana Stoica.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea a menţionat că românii sunt mai bolnavi decât alte popoare din Uniunea Europeană. 
“Vorbim aici de o situaţie în ceea ce priveşte sănătatea românilor foarte gravă şi da, românii sunt mai bolnavi decât francezii, italienii şi mor deşi ar putea fi trataţi. Avem cea mai mare dublă rată de mortalitate prevenibilă decât alte state membre UE. Oamenii care putea să obţină tratament, vorbim aici inclusiv de bolnavii de cancer, care, de asemenea, beneficiază de concediu medical până la un an. Vorbim de bolnavii cu boli cardiovasculare care beneficiază de concediu medical de până la un an. Aceşti oameni au dreptul la concediu medical în baza contribuţiilor pe care le plătesc şi au dreptul la tratament şi la recuperare care este un drept oferit de către statul român în baza contribuţiilor pe care le plătesc”, a explicat deputatul USR.
Diana Stoica a precizat că a propus eliminarea adeverinţei de la angajat înainte de a merge la medicul de familie pentru a primi concediu medical. 
“Am propus eliminarea acelei adeverinţe de la angajat pe care trebuia să o iei înainte să mergi la medicul de familie. Practic, vrem ca oamenii dacă se simt rău şi au o problemă de sănătate să se ducă direct la medicul de familie care le dă concediu medical şi apoi se întorc la angajator. Nu este nicio problemă şi nicio adeverinţă nu previne abuzurile. (...) Dacă vrem să prevenim abuzurile, sigur că trebuie să existe mecanisme de control, nu zice nimeni nu, dar nu poţi să persecuţi pe toată lumea pentru nişte eventuale cazuri de abuzuri. Asta se face prin digitalizare, prin transparentizare şi prin nişte mecanisme de control pe care tot Casa Naţională de Asigurări le are la îndemână. CNAS se poate uita pe statistic, are cifrele şi poate să vadă dacă anumiţi medici au eliberat mai multe concedii medicale decât colegii lor cu liste similare sau cu patologii similare la pacienţi. Dar nu persecutăm toţi românii de bună credinţă, nu considerăm că toţi medicii sunt şpăgari doar pentru că pot existe nişte eventuale abuzuri”, a mai declarat Diana Stoica.
 
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat, luni, că au fost emise peste 8,3 milioane de certificate medicale în anul 2022, în creştere faţă de perioada 2019-2020, dar similar cu numărul emis în 2021. În 2022 a fost decontată suma de 5,9 miliarde de lei pentru concediile medicale, instituţia precizând că există ”un decalaj semnificativ” între momentul emiterii certificatului şi cel al decontării.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.