Autorităţile din Mureş au dat în folosinţă, luni, un nou depozit ecologic pentru gunoi, construit în localitatea Sînpaul printr-un proiect european în valoare de peste 187 de milioane de lei, investiţia fiind inclusă într-un sistem de management integrat al deşeurilor realizat în judeţ.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că depozitul ecologic de la Sînpaul rezolvă o situaţie de criză privind colectarea gunoiului cu care se confruntă de câţiva ani judeţul, iar operatorii de salubritate nu vor mai fi nevoiţi să transporte gunoiul în alte judeţe.
"Am deschis astăzi depozitul de deşeuri de la Sînpaul. Se rezolvă astfel o situaţie de criză cu care ne confruntăm de ani de zile. Operatorii de salubritate din judeţul Mureş nu vor mai fi forţaţi să transporte deşeurile în alte judeţe. Deschiderea depozitului a fost un prim pas foarte important pentru rezolvarea problemelor privind deşeurile, dar sunt multe activităţi pe care trebuie să le derulăm în perioada următoare pentru a avea tot sistemul integrat funcţional”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Depozitul ecologic de gunoi de la Sînpaul a fost construit prin proiectul european "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Mureş”, finanţat cu peste 187 de milioane de lei prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Depozitul ecologic se întinde pe o suprafaţă totală de 31,14 hectare, din care 24,88 hectare reprezintă depozitul propriu-zis, iar pe restul terenului au fost construite zona administrativă, instalaţii de epurare a apelor uzate şi instalaţii de tratare mecano-biologică.
În 2016, Consiliul Judeţean Mureş a delegat prin contract operarea şi administrarea depozitării deşeurilor nepericuloase de la Sînpaul şi transportul deşeurilor de la staţiile de transfer şi sortare unei asocieri formată din companiile SC Iridex Group Import Export SRL - SC Servicii Salubritate Bucureşti SA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.