Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a semnat, luni, un protocol de colaborare pentru situaţii de dezastre cu Crucea Roşie Română, prin care voluntarii organizaţiei vor fi instuiţi pentru a ajuta populaţia în caz de inundaţii şi cutremure. Crucea Roşie are voluntari care pot asigura primul ajutor în cazul producerii unor dezastre şi depozite în Bucureşti şi şase oraşe, unde sunt materiale necesare acordării de asistenţă umanitară de urgenţă pentru 5.000 de persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit protocolului, semnat în prezenţa Principesei Margareta, preşedintele Crucii Roşii Române, organizaţia va desfăşura, în comun cu structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din Ministerul Afacerilor Interne, activităţi de pregătire si prevenţie pentru limitarea efectelor dezastrelor.

“Având în vedere experienţa şi capacitatea de intervenţie individuală, în perioada următoare, cele două instituţii îşi vor armoniza mecanismele de alarmare, comunicare şi de intervenţie astfel încât capacitatea de reacţie să crească, iar populaţia să beneficieze de un ajutor specific cât mai eficient în cazul manifestării unor dezastre majore pe teritoriul ţării”, a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general de la Crucea Roşie Română.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că rolul Crucii Roşii Române în răspunsul la dezastre este unul istoric şi trebuie să se stabilească foarte clar locul acestei structure, ca parte complementară cu structurile de intervenţie aflate sub coordonarea DSU.

“Acest protocol ne permite stabilirea unor planuri de acţiune comune cu DSU pe segmentele unde implicarea Crucii Roşii Române poate aduce o valoare adăugată sistemului integrat de răspuns la dezastre”, a spus şeful DSU.

Raed Arafat că voluntarii de la Crucea Roşie vor urma cursurile pentru a fi foarte bine pregătiţi să asigure îngrijirea populaţiei sinistrate.

“Aici este nevoie profesionişti care să ştie să îngrijească populaţia sinistrată, până când situaţia revine la normalitate. Va fi instruire comună, pregătire comună, şi cursuri comune . Există un potenţial foarte mare care poate fi utilizat. Există organizaţii în Europa cu experinţă foarte mare de la care putem învăţa şi noi autorităţile statului, pentru dezastre, pentru calamităţi. Vom avea planuri de acţiune concrete care vor fi de folos populaţiei la dezastre”, a spus Raed Arafat, care a mulţumit principesei Margareta.

Crucea Roşie  este o organizaţie cu experinţă la dezastre şi în zone de conflict, iar prin organizarea sa teritorială, atât ca resurse umane, cât şi logistice, poate să asigure un răspuns prompt încă din primele ore de la producerea unui dezastru, a mai spus secretarul de stat.

Crucea Roşie Română are detaşamente formate din voluntari specializaţi în acordarea primului ajutor de bază, logistică şi suport psihologic, precum şi depozite de intervenţie în caz de dezastre, în Bucureşti, unde este depozitul central, precum şi la Oradea, Alba-Iulia, Tulcea, Târgovişte, Bacău şi Iaşi, unde sunt materiale necesare acordării de asistenţă umanitară de urgenţă pentru 5.000 de persoane.

De asemenea, în fiecare filială de Cruce Roşie sunt mini-depozite dotate cu materiale de strictă necesitate, necesare acordării de asistenţă umanitară de urgenţă pentru minimum 50 de persoane. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.