Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, spune că fondurile de pensii private nu sunt investitori şi au randament la jumătate faţă de titlurile de stat. Totodatăm Vâlcov afirmă că banii deponenţilor s-au devalorizat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Investitorii în România sunt producătorii faimoşi de maşini de la Piteşti şi Craiova, chiar şi cei de la Slatina de cauciucuri şi în toată ţara sunt astfel de investitori, în momentul în care ai în administrare - în administrare, nu un investitor, adică nu a venit cu bani de acasă - aceste şapte companii de care spuneţi dvs, care vezi Doamne, ne sperie că pleacă, nu sunt investitori. Ei sunt administratori ai unor fonduri publice de pensii şi am să vă explic cu datele lor. Au administrat anul trecut zece miliarde de euro, banii aceştia din contribuţii ai românilor în ultimii doi ani, conform datelor lor, au avut un randament al acestor bani de 2,14 la sută, putem să spunem 2,2 în condiţiile în care anul trecut inflaţia a fost de 3,2. Deci ei au produs 2,2 la sută în ultimii doi ani de zile pentru toţi banii administraţi, 2,2 la sută, în condiţiile în care inflaţia a fost de 3,2 şi în condiţiile în care astăzi la doi, trei respectiv cinci ani, statul emite titluri de stat cu patru, 4,5 şi cinci la sută", a spus Vâlcov, luni seară, la TVR.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a adăugat că "s-au devalorizat acei bani", iar puterea de cumpărare a banilor contributorilor la aceste fonduri a scăzut. 
 
Consilierul primului ministru a adăugat că "este o minciună totală" afirmaţia conform căreia fondurile private de pensii au cele mai mari randamente din România, el susţinând că randamentele acestora sunt "la jumătate faţă de titlurile de stat".
 
"Dar pentru cele şapte companii randamentul a fost anul trecut de 49 la sută. Cu alte cuvinte, ele cu 10 miliarde de euro au produs 200 de milioane de euro pentru 7 milioane de deponenţi şi au produs 100 de milioane de dolari pentru şapte firme", a afirmat Vâlcov.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.