Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că, în această perioadă, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, discută cu autorităţile europene despre bugetele alocate României, printre discuţiile purtate fiind şi cele legate de bugetul pentru cardurile educaţionale.
”S-au încărcat cardurile educaţionale în baza bugetului pe care l-am avut, ministrul Fondurilor Europene este în acest moment, aşa cum ştiu eu, la Comisia Europeană, discutând şi negociind buget pentru ţară, inclusiv pentru aceste carduri educaţionale, pentru că, conform reglementărilor, bugetul nu este din zona Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ci din zona Fondurilor europene”, a afirmat ministrul Daniel David, joi seară, într-o transmisiune pe Facebook.
Cardurile educaţionale au o valoare de 500 de lei şi sunt destinate elevilor care provin din familii defavorizate.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.