Sâmbătă, la ora 21.22, se împlinesc exact 40 de ani de la cutremurul din 1977, în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Bucureşti, iar alţi aproximativ 11.300 au fost răniţi. Amintindu-şi de acele momente, arhitecta Cristina Olga Gociman povesteşte că balansul clădirii în care se afla a fost "absolut hidos" şi nu a mai putut intra în casă de spaimă. Ea avea să afle a doua zi cum doi dintre colegii săi au murit, cu toată familia, în blocul Scala.
Peste 32.000 de locuinţe s-au prăbuşit sau au fost grav avariate, 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 11.321 au fost rănite
Cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la ora 21:22, a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi o durată de circa 56 de secunde.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Datele oficiale arată că în urma cutremurului şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane, majoritatea în Bucureşti, iar alte 11.321 au fost rănite, în principal din cauza prăbuşirii clădirilor.
Cele mai grave urmări s-au înregistrat în partea de sud a ţării, în special în Capitală, unde au fost distruse 33 de clădiri şi blocuri de înălţime mare sau medie, între acestea fiind clădiri vechi construite în perioada antebelică, dar şi trei clădiri noi (blocul OD16 din cartierul Militari, blocul de pe Ştefan cel Mare-Lizeanu şi Centrul de Calcul al Ministerului Transporturilor). În total, s-au prăbuşit sau au fost grav avariate 32.897 de locuinţe şi au fost afectate 763 de unităţi industriale din 23 de judeţe. Un raport din 1978 al Băncii Mondiale arată pagube în valoare de două miliarde de dolari, din care 70% în Bucureşti.
Seismul a fost resimţit puternic şi în ţările vecine (Serbia, Bulgaria, Ungaria) dar şi în alte ţări din centrul şi sudul Europei, precum şi în Rusia. În Bulgaria, au fost distruse trei blocuri, iar peste 120 de oameni au murit.
"Studiile de după cutremur au arătat ca acesta a avut caracter de multi-şoc: au fost cel puţin 4 socuri principale la adâncimi diferite, de-a lungul planului de rupere, care este estimat a avea un perimetru de 30 pe 60 km. Mecanismul de faliere a şocului principal a fost invers, orientat pe direcţia NE-SV şi uşor scufundat spre NV. Deşi în România existau la data cutremurului mai multe seismometre, doar unul dintre ele a reuşit să înregistreze corect întreaga mişcare seismică - cel de la staţia INCERC din Bucureşti (cartierul Pantelimon); valoarea maximă de acceleraţie înregistrată la nivelul solului a fost de 2,069 m/s. Cutremurul din 4 martie 1977 a fost cel mai distructiv cutremur de pe teritoriul României din secolul XX (cel puţin)", arată specialiştii Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.
Arhitecta Cristina Olga Gociman: "Balansul teribil al clădirii a fost absolut hidos. Nu am mai putut intra în casă de spaimă"
"Nu am să uit niciodată acel cer atât de albastru, care mi s-a părut atât de hidos, din dimineaţa zilei de 5 martie 1977, pentru că niciodată nu mi s-a părut albastrul atât de urât ca în dimineaţa aceea şi niciodată nu am mai avut acea senzaţie teribilă de frig, de frig de moarte, care era peste tot oraşul", spune, la 40 de ani de la cutremur, arhitecta Cristina Olga Gociman.
Cutremurul din seara zilei de 4 martie 1977 a surprins-o acasă. În acea perioadă, ea locuia în zona Grozăveşti şi deşi abia a doua zi a aflat despre dezastrul care a avut loc în centrul Capitalei, îşi aminteşte perfect spaima pe care a simţit-o în acea noapte din cauza balansului blocului în timpul cutremurului.
"Şocul a fost atât de mare. S-a întrerupt lumina, aveam copil mic şi primul gând a fost să mă duc să îl iau în braţe şi să îl protejez şi să mă aşez sub cadrul unei uşi, pentru că ştiam că acela este un element de siguranţă. Dar balansul teribil al clădirii a fost absolut hidos şi toată noaptea am stat afară. Noroc că era destul de cald. Nu am mai putut intra în casă de spaimă. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile şi telefonia fixă nu prea funcţiona, aşa că nici veştile despre atrocităţile care s-au întâmplat nu au putut circula atât de rapid. Lumea afla veşti din vorbă în vorbă, de la prieteni, şi când în sfârşit s-au reluat comunicaţiile, s-a putut afla. Dar cele mai multe le-am aflat când am plecat dimineaţă la serviciu", îşi aminteşte arhitecta.
Ea spune că în 1977 lucra la un institut de proiectare care avea sediul foarte aproape de Piaţa Universităţii, iar în dimineaţa zilei de 5 martie a trebuit să meargă pe jos până acolo, pentru că mijloacele de transport în comun nu puteau fi folosite.
Ajunsă la serviciu, lumea a constatat că imobilul în care funcţiona institutul fusese puternic afectat: "Era o clădire interbelică şi lifturile nu funcţionau, scările erau rupte. S-a pus problema evacuării arhivei de proiectare şi a proiectelor în curs, care erau extrem de dificil de făcut, şi atenţia tuturor era să nu cadă clădirea şi să poată salva ceva din patrimoniul de proiectare al clădirii. Dar nu am putut să rezistăm şi până la urmă ne-am dus în centru, pentru că eram foarte aproape de Piaţa Universităţii, şi de blocul Continental şi de Magheru. Atunci s-a declanşat acea imagine de care aminteam că mi-a rămas în memorie (...) pe care nu am mai întâlnit-o decât uitându-mă la nişte picturi expresioniste. Parcă vezi nişte decupaje din Kiriko sau din Dali, cu tăcerea aceea teribilă aşezată peste moarte".
Cristina Gociman îşi mai aminteşte că străzile erau blocate şi nu se putea circula, pentru că părţi din construcţii ajunseseră până în mijlocul străzii.
"Te uitai prin secţiunea verticală a fiecărei clădiri şi vedeai blocul Wilson cum avea zugrăvit interiorul, părţi de mobilier rămase la vedere, imagini cu interioarele lor, adică cu intimitate agresată şi foarte expusă. Nu aveai voie să te apropii, pentru că deja perimetrele erau protejate de armată şi începeau să apară excavatoarele care căutau supravieţuitorii", îşi mai aminteşte ea.
Din acel moment au început şi căutările prietenilor la adresele pe care le ştiau şi aşa au descoperit că doi dintre colegii arhitecţi au murit atunci, în blocul Scala, cu toată familia, cu copii mici şi cu părinţii, iar pe măsură ce timpul trece au început să afle de celebrităţile vremii care au murit atunci printre care actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneţ, cântăreaţa Doina Badea, scriitorul Alexandru Ivasiuc, poetul A.E. Baconsky.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
