Un cutremur cu magnitudinea 4,7 pe scara Richter s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona Banatului, în judeţul Arad, la o adâncime de cinci kilometri, fiind resimţit în mai multe oraşe. Reprezentanţii ISU Arad şi ISU Timiş au transmis că, în urma misiunilor de recunoaştere desfăşurate, nu au fost constatate efecte negative şi nu au fost primite apeluri la 112.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, în urma cutremurului produs în judeţ pompierii militari arădeni au efectuat misiuni de recunoaştere pentru evaluarea situaţiei din teren, misiuni în urma cărora nu au fost identificate efecte negative. 

De asemenea, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.
 
”În judeţul Timiş nu s-au înregistrat apeluri care să solicite intervenţia pompierilor şi nici nu au fost identificate victime ori pagube materiale”, a transmis, la rândul său, ISU Timiş.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs sâmbătă, la ora 23:46, în zona Banat.

Seismul a avut magnitudinea de 4.7 Ml pe scara Richter, s-a produs la adâncimea de 5 kilometri şi cu intensitatea în zona epicentrală de V grade pe scara Mercalli.

Cutremurul s-a produs la 59 de kilometri E de Arad, 67 de kilometri NE de Timişoara, 68 de kilometri V de Deva, 72 de kilometri V de Hunedoara, 77 de kilometri N de Reşiţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.