Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei privind măsurile pentru începerea cursurilor şcolare în condiţii de siguranţă a fost semnat de ministrul Nelu Tătaru. Documentul prevede că accesul elevilor se va face eşalonat, pe mai multe uşi şi pe trasee prestabilite, iar starea lor de sănătate va fi evaluată la prima oră de curs. În cazul în care un elev este confirmat cu COVID-19, cursurile acelei clase se suspendă, iar dacă apar trei cazuri de infectare în clase diferite, se suspendă cursurile întregii şcoli, pentru 14 zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Nelu Tătaru a semnat Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/ instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, au transmis, marţi, reprezentanţii MS.

Documentul reglemetează măsurile privind mijloacele de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în unităţile/instituţiile de învăţământ.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Din punct de vedere sanitar, conform actului normativ, direcţiile de sănătate publică vor informa, până în 7 septembrie, Inspectoratul Şcolar Judeţean/ al Municipiului Bucureşti, Comitetul Judeţean/ al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU/ CMBSU) cu privire la situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi, iar până în 10 septembrie, în funcţie de aceste date, de particularităţile locale, de infrastructura şi resursele umane ale fiecărei unităţi de învăţământ, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ va propune Inspectoratului Şcolar Judeţean/ al Municipiului Bucureşti aplicarea unuia dintre scenariile de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ.

Scenariul 1 prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Scenariul 2 are în vedere: Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi Revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie

Scenariul 3 se referă la participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi / lecţii online

Potrivit Ministerului Sănătăţii, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/ instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenţei cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

De asemenea, Ordinul de ministru cuprinde ghiduri privind măsuri de sanitare şi de protecţie pentru fiecare nivel educaţional în parte.

Conform acestor ghiduri, în cazul tuturor ciclurilor de învăţământ, intrarea la cursuri se va face eşalonat, pe mai multe uşi de acces, la intervale orare stabilite în funcţie de zone sau de clădiri.

Traseele vor fi prestabilite la deplasarea în interiorul instituţiei de învăţământ cu păstrarea distanţei de un metru între copii/elevi.

Purtarea măştii de protecţie în interiorul unităţii de învăţămât este obligatorie în cazul personalului didactic şi al elevilor începând din clasele primare.

Igiena mâinilor trebuie să se realizeze frecvent, dar şi dezinfecţia şi aerisirea claselor de curs trebuie realizate zilnic. În fiecare zi se va face şi dezinfecţia diverselor materiale didactice utilizate la orele de curs.

Ghidurile mai prevăd ca, începând din clasele primare, să se asigure distanţarea de minimum un metru între elevi sau separarea cu plexiglas în situaţia în care asigurarea distanţei de un metru nu este posibilă.

De asemenea, pe lângă triajul observaţional de la domiciliu, se va face evaluarea stării de sănătate la prima oră de curs.

Începând cu clasele primare, prezenţa la orele de curs se va face în procent de 50%, prin rotaţie la 1-2 săptămâni.

“Depunem toate eforturile pentru începerea anului şcolar în siguranţă. Este importantă distanţarea socială, dar şi respectarea măsurilor de igienă care sunt deja cunoscute. Condiţiille în care se va desfăşura acest an şcolar: distanţare, dezinfecţie, portul măştii. Adaptarea acestor condiţii la fiecare unitate şcolară a impus un efort maxim în ultimele două luni”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, într-o conferinţă de presă.

Actul normativ mai prevede Informarea permanentă a personalului, elevilor şi părinţilor/ reprezentant legal cu privire la măsurile de protecţie împotriva infecţiei SARS-CoV-2.

La apariţia într-o clasă din unitatea de învăţământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2, se suspendă cursurile clasei respective, pentru 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile.

La apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2  în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale întregii unităţii de învăţământ, pe o perioada de 14 zile de la data confirmării ultimului caz.

La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, aceştia au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB despre eveniment.

În perioada de suspendare a cursurilor, conducerea unităţii/instituţiei de învăţământ va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:

a) curăţenia şi aerisirea claselor/sălilor;

b) dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor unităţii/instituţiei de învăţământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete, în colaborare cu DJSP/DSPMB;

c) pe perioada celor 14 zile de suspendare toţi contacţii direcţi din cadrul unităţii/instituţiei de învăţământ ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi la domiciliu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.