Primăria Ploieşti va face curăţenie cu ajutorul voluntarilor, pe străzile oraşului, după ce angajaţii operatorului de salubritate Rosal Grup, care are contract cu municipalitatea, au intrat din nou în grevă pe motiv că nu le sunt plătite salariile.
”Având în vedere continuarea grevei de către salariaţii operatorului local de salubritate, de mâine dimineaţă, începând cu ora 4.00, la nivel local se va derula o acţiune de întreţinere şi curăţenie a spaţiilor verzi şi a principalelor artere de circulaţie, la care vor participa peste 100 de voluntari”, a anunţat, marţi seară, într-un comunicat de presă, Primăria Ploieşti.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform sursei citate, alături de voluntarii persoane fizice vor fi şi salariaţi ai S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., firmă care este deţinută de Consiliul Local Ploieşti care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi, dar şi salariaţi ai Serviciului Public Finanţe Locale, ai S.C. Transport Călători Express S.A Ploieşti, ai Clubului Sportiv Municipal, artişti ai Teatrului „Toma Caragiu" Ploieşti şi ai Filarmonicii "Paul Constantinescu", precum şi angajaţi ai S.C. Hale şi Pieţe S.A. Ploieşti.
”Aceştia vor face la rândul lor voluntariat, lucrând în afara orelor de program, fără să fie remuneraţi”, menţionează comunicatul Primăriei Ploieşti.
Pe de altă parte, Rosal Grup reclamă, într-un comunicat postat, marţi seară, pe Facebook, că ”motivele de ordin electoral sau de imagine ne-au pus în postura de avea dificultăţi în asigurarea resurselor financiare”.
Astfel, operatorul de salubritate se plânge că 48.421 de ploieşteni, deşi beneficiază de serviciile de salubritate, nu plătesc prestaţia.
”Pierderea noastră lunară este de 639.592 lei. Primarul Ploieştiului cunoaşte această situaţie, dar nu ia măsurile legale obligatorii”, susţine firma, în acest context.
Rosal se plânge, de asemenea, că suportă taxa de mediu aferentă serviciilor de salubritate, dar şi că ”tarifele pentru curăţarea căilor publice la nivelul municipiului Ploieşti nu au fost actualizate conform legi”.
La momentul încheierii primului contract între Primăria Ploieşti şi Rosal Grup, Rosal a intrat în licitaţie cu preţuri mai mari decât principalul competitor care oferea, conform documentelor depuse la licitaţie, de asemenea, gratuitate la ridicarea deşeurilor în cazul cetăţenilor care colectau selectiv deşeurile.
Oferta firmei a fost respinsă de municipalitatea ploieşteană, condusă la acea vreme de primarul aflat şi acum în funcţie, Andrei Volosevici. Unul dintre motive a fost este faptul că, pentru încărcatul şi transportatul deşeurilor pentru persoane fizice, firma care a pierdut licitaţia a ofertat tarif „gratuit”, această propunere financiară fiind considerată „nerealistă”.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.