Un copac a căzut, duminică, pe o casă din judeţul Tulcea, iar alte crengi au fost rupte de vânt şi au căzut pe carosabil, dar şi pe două maşini parcate, fiind îndepărtate de pompieri.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a transmis, printr-un comunicat de presă, că pompierii au intervenit, duminică, pentru îndepărtarea unor crengi ori copaci căzuţi pe carosabil, la intersecţia DN 22 cu DJ 229 dar şi pe Drumul European E87 în localitatea Mineri.
„De asemenea, în cursul dimineţii un echipaj format din patru subofiţeri au intervenit pentru degajarea unei crengi căzută pe două autoturisme pe Strada Babadag din municipiul Tulcea, iar în jurul prânzului au intervenit cu o autoscară în localitatea Valea Nucarilor pentru a îndepărta un copac căzut peste o casă afectând aproximativ cinci metri pătraţi din acoperiş”, a menţionat ISU Tulcea.
Sursa citată a precizat că nu au existat persoane rănite. Judeţul Tulcea se află, duminică, sub cod galben de vânt.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.