Poliţiştii din Ilfov au dat 95 de amenzi în valoare de aproximativ 32.400 de lei pentru încălcarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, 28 fiind pentru nerespectarea vitezei legale; şi au reţinut 6 permise de conducere, în urma controalelor desfăşurate în noaptea de sâmbătă spre duminică..În cazul unui bărbat din Bragadiru, a fost deschis dosar penal după ce a fost depistat conducând un vehicul deşi nu deţinea permis de conducere. De asemenea, este suspectat şi de consum de substanţe psihoactive.Alte trei dosare penale au fost deschise şi pentru trei bărbaţi opriţi în Voluntari şi Pantelimon, unul dintrei ei nedeţinând permis de conducere, iar ceilalţi doi având permisul suspendat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În noaptea de 08/09 februarie a.c.,  în intervalul orar 23:00-02:00, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov  împreună poliţiştii Brigăzii Rutiere au desfăşurat o acţiune cu efective mărite, tip Razie, care a avut drept scop depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive, astfel prevenindu se principalele cauze generatoare de evenimente rutiere. La activităţi au fost folosite aparatele din dotarea poliţiştilor, pentru depistarea abaterilor la regimul rutier”, informează duminică IPJ Ilfov.
 
Totodată, poliţiştii rutieri au acţionat pentru respectarea regimului legal de viteză pe raza judeţului, context în care au depistat şi aplicat sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au circulat cu o viteză situată peste limita legal admisă.
 
Pentru neregurile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat, în total 95 de  sancţiuni contravenţionale conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 32.400 de lei, dintre care 28 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 18 sancţiuni pentru nepurtarea centurii de siguranţă, iar 49 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri la regimul rutier.
 
De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere şi au fost retrase 8 certificate de înmatriculare. 
 
La activitate, poliţiştii rutieri au făcut 12 testări cu aparatul drugtest şi 70 de testări cu aparatul etilotest.
 
De asemenea, poliţiştii rutieri au constatat 4 infracţiuni la regimul rutier.
 
Polţiştii prezintă şi situaţii cu care s-au confruntat în timpul controalelor.
În localitatea Bragadiru, poliţiştii din Ilfov au oprit în trafic un şofer, iar la testarea acestuia cu aparatul drug test au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă a unei substanţe psihoactive în organism, persoana  în cauză fiind ulterior transportată la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice, cercetările fiind continuate de poliţişti. 
Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că persoana în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, astfel fiind întocmit dosar penal.
 
De asemenea în localităţile Pantelimon şi Voluntari, poliţiştii din Ilfov au oprit în trafic trei şoferri, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliţiei Române, poliţiştii au constatat faptul că unul dintre ei nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar alţi doi figurau în bazele de date având exercitarea dreptului de conducere pe drumurile publice suspendată, în cauză fiind deschise dosare penale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.