Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) are în această săptămână întâlniri cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesional reprezentative din domeniul medical pentru discutarea proiectului Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale pentru anul 2019. CNAS propune unele modificări, printre care introducerea unei adeverinţe care să ateste starea de graviditate şi creşterea numărului de zile de valabilitate a biletelor de trimitere pentru bolnavii cronici. Documentul se preconizează a intra în vigoareb la finalul lunii martie.
Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul CNAS (www.cnas.ro), în secţiunea „Transparenţă decizională”, în data de 12 decembrie 2018.
CNAS a propus în acest proiect o serie de noutăţi faţă de actul normativ similar aflat în vigoare, printre care introducerea unei adeverinţe emise de medicul de familie care să ateste starea de graviditate, în baza căreia femeile să poată beneficia de pachetul de bază de servicii medicale pe perioada sarcinii şi lehuziei, după depunerea documentului la Casa de Asigurări de Sănătate;
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, se proppune majorarea de la 60 la 90 de zile a termenului de valabilitate a biletelor de trimitere pentru specialităţile clinice, pentru persoanele asigurate cu boli cronice.
Se mai propune ”renunţarea la obligativitatea reconfirmării biletului de trimitere pentru investigaţii de înaltă performanţă în ambulatoriu, în cazul în care în perioada de valabilitate a acestui bilet a survenit internarea în spital a persoanei asigurate respective”.
”Astfel, se va evita efectuarea unei noi deplasări la medicul prescriptor al investigaţiei, iar verificarea neefectuării respectivei investigaţii în timpul internării se va face direct la furnizorul de servicii paraclinice din ambulatoriu, pe baza biletului de externare sau a scrisorii medicale emise de spital”,m a transmis CNAS.
De asemenea, se propune majorarea numărului de puncte corespunzătoare serviciilor conexe actului medical ce pot fi prescrise de psihiatrii pediatrici pentru copiii cu tulburări din spectrul autist.
Până acum, pentru adoptarea documentului, au avut loc consultări cu reprezentanţi ai organizaţiilor din segmentele: asistenţă medicală primară, asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatea reabilitare medicală, asistenţă medicală dentară, asistenţă medicală spitalicească, asistenţă medicală de recuperare şi reabilitare în unităţile sanitare cu paturi, asistenţă de îngrijiri medicale şi paliative la domiciliu şi asistenţă medicală ambulatorie paraclinică.
Seria de consultări şi continua până la sfârşitul lunii. Pe baza propunerilor formulate precum şi a celor transmise în cadrul procesului de transparenţă decizională, va fi definitivat proiectul de act normativ, care se preconizează să intre în vigoare după 31 martie a.c.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.