Asociaţia ”Inima Copiilor” va primi consumabile necesare desfăşurării în condiţii optime a serviciilor medicale pentru copiii aflaţi în programele pe carere le derulează. Produsele vor fi destinate atât îngrijirii bebeluşilor internaţi, cât şi desfăşurării activităţii medicale pe secţia de terapie intensivă şi în blocul operator Cardiochirurgie din cadrul spitalului Marie Curie.
"HARTMANN (producător german în domeniul produselor de asistenţă medicală şi de igienă) sprijină Asociaţia ”Inima Copiilor” cu produse care vor servi atât îngrijirii bebeluşilor internaţi cât şi desfăşurării activităţii medicale pe secţia de terapie intensivă şi în blocul operator Cardiochirurgie din cadrul spitalului Marie Curie. Proiectul, denumit ”Fapte Mici”(www.faptemici.ro) extinde astfel programul de susţinere a grupurilor şi comunităţilor vulnerabile lansat de companie anul trecut, la aniversarea a 200 de ani de istorie internaţională", potrivit unui comunicat.
”Vrem să ajutăm oamenii şi să facem totul pentru confortul şi sănătatea lor, nu numai prin produsele şi soluţiile pe care compania noastră le dezvoltă constant de 200 de ani ci şi prin suportul pe care îl oferim grupurilor vulnerabile şi prin încurajarea membrilor comunităţii de a ni se alătura într-un demers al faptelor mici, cu efecte majore”, a declarat Oana Chele, director de marketing HARTMANN România.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Suntem bucuroşi că suntem prima organizaţie selectată de HARTMANN România pentru a continua proiectul ”Fapte mici”, anul acesta. Pentru noi, orice ajutor, oricât de mic, este la fel de important. Faptele mici fac diferenţa iar în secţiile pe care le susţinem, cu atât mai mult”, a spus Alexandru Popa, preşedintele Asociaţiei Inima Copiilor.
”Inima Copiilor” este prima organizaţie neguvernamentală din România care a reuşit să construiască, din donaţii, prima secţie de chirurgie cardiovasculară dintr-un spital de copii din România şi susţine misiunile medicale în care o echipă de medici din Italia vin lunar în România, pentru a opera bebeluşi cu grave malformaţii cardiovasculare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.