Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a anunţat marţi, că Lumina Învierii va veni şi în acest an la Constanţa pe mare, după care va avea loc o scurtă procesiune până în parcul Catedralei Arhiepiscopale, acolo unde va fi oficiată Slujba de Înviere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şi în acest an, o delegaţie a Patriarhiei Române va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim, sâmbătă seară, iar pe Aeroportul Henri Coandă vor fi reprezentanţi din toate arhiepiscopiile şi episcopiile care vor lua lumina şi o vor duce în localităţile lor. 

IPS Teodosie a spus, marţi, într-o conferinţă de presă, că şi în acest an Lumina Învierii va fi adusă la Constanţa de pe mare, aşa cum a adus-o Sfântul Apostul Andrei.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Noi mergem cu lumina pe apă să o aducem, aşa cum a adus-o Sfântul Apostol Andrei, să o aducem pe malul mării şi să o aducem în procesiune. Mă aşteaptă sobor de preoţi şi de diaconi pe malul mării, unde voi coborî din barcă cu Lumina şi voi veni aici ca să dăm Lumină chiar înaintea acestui loc pregătit pentru slujire din parcul Catedralei”, a afirmat arhiepiscopul.

El a menţionat că sâmbătă, în jurul orei 23.45, va ajunge cu lumina la mal şi va merge în Parcul Catedralei pentru Slujba Învierii. 

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi şi în acest an să asiste la Slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.  

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.