Un poliţist din Constanţa a tras un foc de armă pentru prinderea unui şofer care fugise de el, iar acesta a stabilit apoi că bărbatul nu avea permis de conducere. În maşină au fost găsite un motor de barcă şi mai multe bidoane goale care miroseau a benzină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că sâmbătă, în jurul orei 11.20, un poliţist din cadrul Serviciului Rutier a observat, pe D.C. 47, între localităţile Izvoarele şi Coslugea, un autoturism al cărui şofer a virat brusc pe un drum de pământ, la vederea autospecialei de poliţie. 
 “Poliţistul a efectuat semnale acustice şi luminoase, în vederea opririi acestuia, dar conducătorul auto şi-a continuat deplasarea. Poliţistul a pornit în urmărirea acestuia, observând că, pe locul din pasagerului din dreapta faţă se află o femeie ce ţine în braţe un minor, de aproximativ un an. După aproximativ cinci kilometri, conducătorul auto a abandonat autoturismul şi a fugit. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţistul a pornit în urmărirea acestuia, procedând la efectuarea somaţiilor verbale legale.
Deoarece bărbatul nu s-a supus, a executat un foc de avertisment, în plan vertical, cu armamentul din dotare”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Conducătorul auto a reuşit să fugă, dar, la scurt timp după aceea, a revenit la faţa locului.
Poliţiştii au stabilit că este vorba de un bărbat de 33 de ani, care nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
De asemenea, poliţiştii au găsit în autoturism un motor de barcă şi mai multe recipiente goale cu miros specific de benzină, bunuri a căror provenienţă bărbatul nu a putut să o justifice. 
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.