Consiliul Judeţean Cluj anunţă că va demara în cursul lunii mai licitaţia aferentă realizării viitorului Centru Integrat de Transplant de la Cluj, proiect unic în România şi în sud-estul Europei. Centrul va avea 12 săli de operaţie şi chirurgie, zone de Imagistică şi U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii şi recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale şi săli de cercetare, saloane, heliport şi va asigura infrastructura necesară pentru transplanturi de cord, de plămân, hepatic şi renal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Valoarea estimată a Centrului Integrat de Transplant de la Cluj este de 200 de milioane de euro, iar proiectul este inclus la finanţare pe fonduri europene prin intermediul PNRR, transmite, marţi, CJ Cluj.
„Pentru început, costurile construcţiei propriu-zise a singurului Centru Integrat de Transplant din ţară şi din Europa de sud-est vor fi suportate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, urmând ca acesta să solicite ulterior decontarea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a cheltuielilor realizate”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Centrul Integrat de Transplant va dispune de 12 săli de operaţie şi chirurgie, zone de Imagistică şi U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii şi recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale şi săli de cercetare, saloane, heliport, precum şi de 280 de paturi pentru pacienţi şi 176 de locuri de parcare.
În cadrul acestuia vor fi efectuate patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic şi renal, acesta urmând a fi un Centru al excelenţei atât în ceea ce priveşte chirurgia şi transplantul de organe cât şi în ceea ce priveşte cercetarea avansată în domeniu.
Viitorul centru va respecta standardele NZEB - Near Zero Energy Building – proiectul vizând o clădire cu performanţă energetică foarte ridicată, al cărei consum de energie va fi aproape egal cu zero
 „Suntem pe punctul de a lansa licitaţia de execuţie a lucrărilor, obiectivul nostru fiind acela de a începe operaţiunile de construire chiar din cursul acestui an, astfel încât Centrul Integrat de Transplant să devină realitate cât mai curând”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.