Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în cadrul şedinţei de joi, înfrăţirea Bucureştiului cu capitala Georgiei, Tbilisi.
Primarul Nicuşor Dan a declarat, în debutul şedinţei Consiliului General, că îşi doreşte ca legăturile între Bucureşti şi capitala Georgiei să fie mai consistente.
"Pentru că astăzi este Ziua Naţională a Georgiei, un mesaj de La mulţi ani din partea administraţiei publice locale către poporul georgian care a avut în ultimele decenii un destin similar cu al nostru, a trecut prin comunism, dominaţia rusă şi îşi caută drumul către democraţie şi lumea occidentală. Avem pe ordinea de zi proiect de hotărâre privind înfrăţirea cu capitala Georgiei. Sperăm ca în continuare legăturile între noi să fie consistente şi să ajute drumul fiecăruia către lumea occidentală”, a afirmat primarul Capitalei.
Proiectul privind acordul de înfrăţirea dintre Bucureşti şi Tbilisi a fost aprobat cu voturile a 50 de consilieri.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.