Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile poloneze au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Polone, în contextul pandemiei de COVID-19, noile măsuri fiind introduse cu titlu temporar, începând cu 28 decembrie 2020 şi până la data de 17 ianuarie 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Persoanele care sosesc în Republica Polonă în perioada 28 decembrie 2020 – 17 ianuarie 2021, din statele membre UE, inclusiv România, prin intermediul transportului organizat (cu avionul sau autocarul), trebuie să intre în carantină (kwarantanna) la o locaţie declarată la sosire, pentru o perioadă de 10 zile, cu suportarea cheltuielilor aferente de către persoanele în cauză. Totodată, la intrarea în Republica Polonă, acestea trebuie să comunice autorităţilor de frontieră adresa la care vor efectua carantina obligatorie, precum şi un număr de telefon de contact, şi să se deplaseze imediat la locuinţa declarată. Perioada de 10 zile de carantină va fi calculată începând cu ziua următoare intrării în acest stat”, a transmis, marţi, MAE, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, sunt exceptate de la obligativitatea intrării în carantină persoanele care se deplasează în Republica Polonă cu autoturisme personale (până la şapte locuri), persoanele care au fost vaccinate pentru COVID-19, elevii, studenţii, anumite grupuri profesionale (marinari, personal aerian, militari, corp diplomatic, persoane care efectuează deplasări în cadrul activităţilor profesionale şi alte categorii), precum şi cetăţenii şi rezidenţii statelor membre UE aflaţi în tranzit pe teritoriul Republicii Polone. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în perioada menţionată, transportul feroviar internaţional de călători este suspendat.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Varşovia: +48 22 628 31 56, +48 22 622 25 70, +48 22 622 25 20, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +48 694 486 683.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.