Comunităţile evreieşti din România au reacţionat, miercuri, în urma întrunirii Comitetului Director, faţă de atacul care a avut loc în Pittsburgh, unde au fost ucişi 11 credincioşi la Sinagoga „Tree of Life”, arătând că împărtăşeşte sentimentele de revoltă şi durere produse evreilor din toată lumea. Comunităţile din ţara noastră cer ”măsuri ample şi concertate” ale guvernelor pentru combaterea antisemitismului şi pentru scoaterea acestuia în afara legii.
Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic (FCER-CM) s-a întrunit, miercuri, condamnând ”crima sângeroasă” din Pittsburgh.
Printre cei prezenţi la întâlnire s-au numărat preşedintele Asociaţiei Evreilor din România Victime ale Holocaustului, Liviu Beris, şi preşedintele B’nei B’rith România, Jose Iacobescu, care au subliniat că ”acest nou episod antisemit este de o gravitate extremă nu numai prin violenţa sa şi prin premeditarea crimelor, ci şi prin faptul că arată că recrudescenţa antisemitismului din majoritatea statelor din Europa Occidentală se manifestă şi în SUA, unde locuieşte cea mai numeroasă comunitate evreiască din diaspora”.
”Crima oribilă şi de o violenţă extremă săvârşită de criminalul Robert Bowers la Sinagoga «Tree of Life» din Pittsburgh (Pennsylvania – SUA) a produs revoltă şi durere la nivel oficial, precum şi în comunităţile evreieşti din toată lumea, sentimente împărtăşite şi de evreii din România. Membrii FCER-CM îşi exprimă deplina solidaritate cu suferinţa comunităţii evreieşti din SUA, cu durerea atroce resimţită de familiile tuturor celor 11 persoane decedate şi de cele ale răniţilor”, a transmis preşedintele Comitetului Director, Aurel Vainer, în urma întâlnirii.
Membrii şi conducerea Federaţiei consideră că ”simpla condamnare în justiţie a atentatorului american, care este necesară şi care se va înfăptui fără nici un dubiu, precum şi condamnarea crimei sângeroase de către liderii politici, începând cu preşedintele Donald Trump, nu mai sunt suficiente”.
”Sunt necesare măsuri ample şi concertate ale guvernelor din toate ţările civilizate şi democratice pentru combaterea antisemitismului şi pentru scoaterea acestuia în afara legii. Ascensiunea politică a partidelor extremiste şi înteţirea actelor antisemite, multe dintre ele comise cu violenţă, reprezintă un pericol pentru democraţie în general şi pentru toate minorităţile, în special. Antisemitismul nu este un pericol numai pentru evrei, ci pentru societăţile umane în ansamblul lor”, se arată în poziţia comună adoptată de comunităţile evreieşti din ţara noastră.
Unsprezece persoane au murit şi şase, între care patru poliţişti, au fost rănite, într-un atac care a avut loc, sâmbătă, la sinagoga din Pittsburgh.
Suspectul, Robert Bowers, în vârstă de 46 de ani, şi-a exprimat ura faţă de evrei în timpul atacului şi le-a transmis poliţiştilor după aceea că evreii comit un genocid şi că doreşte ca ei să moară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.