Participanţii la trafic pot reclama, începând de duminică, 27 octombrie, comportamentul agresiv al celorlalţi şoferi depunând o sesizare, precum şi probele sau indicii care pot duce la obţinerea probelor pe aplicaţia Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Poliţia Română aminteşte care sunt, conform legii, manevrele sau acţiunile şoferilor care pot fi încadrate în categoria comportamentelor agresive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Prevenirea şi combaterea violenţelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acţiune pentru Poliţia Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituţionale, identificarea şi implementarea de noi mecanisme de lucru, astfel încât victima să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie traşi la răspundere. Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicaţia M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secţiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor putea transmite informaţii despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice”, anunţă, sâmbătă, Poliţia Română.
Sesizarea privind comportamentul agresiv trebuie să conţină, în mod obligatoriu, datele de identificare ale celui care face reclamaţia - nume, prenume şi codul numeric personal ori, după caz, codul de identificare, datele de contact, număr de telefon şi adresa de corespondenţă - declaraţie pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute şi a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravenţională, precum şi semnătura.
Legea interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.
Comportamentul agresiv în traficul include manevre precum: deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens; întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare; circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia. 
Tot în categoria manevrelor considerate comportament agresiv sunt incluse şi folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa sa să elibereze banda de circulaţie; conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi; mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia sau realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia şi conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
 
Sancţiunea pentru comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice este prevăzută de articolul 100/3/i din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi presupune 4-5 puncte de amendă (660-825 de lei). Îl plus, şoferilor cu comportament agresiv li se reţine permisul de conducere pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.