Un comisar-şef de la Protecţia Consumatorilor, Sorin Susanu, a afirmat că maşinile unor comisariate nu mai pot circula deoarece nu mai au poliţe de tip RCA. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a recunoscut că este adevărată această situaţie, precizând că nu este una dramatică, urmând să fie rezolvată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Horia Constantinescu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă este adevărat că mai multe maşini ale Protecţiei Consumatorilor vor rămâne fără asigurarea obligatorie auto.

"Este adevărat, parte dintre acestea, pentru că la capitolul bugetar nu ne aşteptam ca societatea la care acestea aveau asigurări să nu mai poată continua asigurarea acestora, mutarea banilor dintr-o linie bugetară într-o altă linie bugetară se face cu acordul ordonatorului principal de credite, depunem diligenţe pentru ca în cel mai scurt timp să putem avea asigurările de care vorbiţi. Ne asumăm, de asemenea, faptul că unii dintre cei care erau însărcinaţi cu aceste atribuţii nu şi-au făcut treaba exact aşa cum ar fi fost, cu toate că analizând lucrurile şi modul în care au stat ele în piaţă există justificări ca cele pe care vi le-am spus mai devreme”, a afirmat preşedintele ANPC.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a precizat că situaţia nu este dramatică şi până la rezolvarea acesteia comisarii de la Protecţia Consumatorilor vor desfăşura acţiuni de control pe lângă sediul instituţiei.

"Nu este o situaţie dramatică. Ne asigurăm că vor desfăşura acţiuni de control pe lângă sediu, nedeplasându-se neapărat pe distanţe foarte mari. În cel mai scurt timp vor avea soluţii. Mai mult decât atât, vă pot spune că după cel puţin douăzeci de ani în care autoritatea noastră plimba banii dintr-un cont într-altul pentru a asigura combustibilul maşinilor de care vorbiţi, am epuizat toate etapele şi săptămâna viitoare vom avea o achiziţie centralizată în aşa fel încât să fim siguri că până la ultima dintre maşini va avea şi combustibilul, nu numai RCA”, a explicat Horia Constantinescu, care a adăugat că situaţia se va remedia.

Comisarul-şef Sorin Susanu, detaşat la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, a postat, marţi, pe pagina sa de Facebook, că maşinile unor comisariate de Protecţia Consumatorilor nu mai pot circula deoarece nu mai au poliţe de tip RCA. 

"Din păcate, managementul defectuos al preşedintelui ANPC, domnul Horia Constantinescu, aduce tot mai multe sincope în desfăşurare activităţii comisarilor ANPC. Chiar dacă pentru achiziţii cel puţin discutabile (aproximativ 14.000 de euro pentru 20 staţii walkie talkie) au existat bani, pentru cheltuielile uzuale nu se mai găsesc fonduri. După ce a fost evitată la limită (mulţumesc colegilor de la resurse umane ANPC) neplata salariilor a zeci de comisari ANPC, de astăzi, maşinile Protecţiei Consumatorilor din Galaţi, Constanţa, Vrancea, Buzău, Tulcea, Brăila nu mai pot fi folosite deoarece nu au fost alocate resursele financiare necesare pentru a se putea achiziţiona poliţele de tip RCA. Am convingerea fermă ca domnul ministru Florin Spătaru nu poate accepta astfel de situaţii şi va face toate demersurile legale necesare pentru ca activitatea ANPC să intre în normalitate”, a transmis Sorin Susanu.

El îi solicită lui Horia Constantinescu să nu folosească ANPC pentru interesul personal. 

"Solicit (şi public) domnului Horia Constantinescu să nu mai folosească această instituţie doar pentru interesul personal şi să înţeleagă ca managementul ANPC nu este doar o chestiune de imagine şi circ mediatic. Nemulţumirea comisarilor ANPC creşte de la o zi la alta şi cred că modul în care a fost coordonat Comisariatul Judeţean Constanţa de către domnul Constantinescu (în curând voi finaliza raportul) NU trebuie transpus la nivel naţional. Voi face tot posibilul ca fiecare consumator să fie corect reprezentat de ANPC şi vă asigur de toată implicarea mea, iar transparenţa cu care v-am obişnuit va continua, indiferent de consecinţe! Am încredere în factorii decizionali ca vor interveni urgent şi cu fermitate pentru a readuce instituţia la o normalitate”, a susţinut Sorin Susanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.