Colegiul Medicilor din România "atrage atenţia ferm" că actul medical trebuie să se poată desfăşura în condiţii optime, în interesul profesiei şi al pacienţilor, în contextul demisiei neurochirurgilor Dorin Bica şi Ionuţ Gobej de la Spitalul Colentina din Capitală.
"Având în vedere situaţia prezentată în spaţiul public de către doi medici neurochirurgi de la Spitalul Colentina, Colegiul Medicilor din România atrage atenţia ferm asupra faptului că actul medical trebuie să se poată desfăşura în condiţii optime, în interesul profesiei şi al pacienţilor. CMR doreşte să cunoască în amănunt opiniile celor implicaţi, medici din spital şi conducerea spitalului, astfel încât activitatea medicală să nu fie afectată", au transmis, marţi. reprezentanţii Colegiului Cedicilor, care "salută implicarea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, în subordinea căreia se află Spitalul Colentina".
Medicii Ionuţ Gobej şi Dorin Bica de la Spitalul Colentina au demisionat, luni, invocând faptul că, odată cu schimbarea managementului unităţii medicale, în ianuarie 2017, lucrurile au dus spre distrugerea secţiei, în prezent activitatea la neurochirurgie fiind un act de uzură extraordinară. Ei reclamă că au fost refuzate operaţiile a 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe, în condiţiile în care în 2017 ar fi urmat să fie făcute 600 de intervenţii chirurgicale, şi că personalul secţiei este supus unei hărţuiri permanente, iar că fiecare chirurg poate opera doar o dată sau de două ori pe săptămână, până la ora 15.00.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ionuţ Gobej şi Dorin Bica au mai afirmat că pacienţii au fost refuzaţi din cauza lipsei şi a pierderii de personal, programului operator restricţionat şi a lipsei de medicamente şi consumabile.
Primarul general Gabriela Firea le-a propus celor doi medici demisionari să-şi reconsidere decizia, doctorului Gobej propunându-i să preia interimar conducerea Secţiei de Neurochirurgie a unităţii medicale. De asemenea, Firea le-a solicitat să facă o propunere pentru funcţia de manager, aceasta fiind medicul Lelia Iliescu.
Managerul Spitalului Colentina din Capitală, Bogdan Andreescu, a fost demis la începutul lunii ianuarie pe motiv că i-ar fi ţinut pe pacienţi în frig în saloane, conform anunţului făcut atunci de primarul general Gabriela Firea, Silvi Ifrim preluând interimatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.