Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti transmite duminică, printr-un comunicat oficial semnat de Prof. Dr. Cătălina Poiană, Preşedintele instituţiei, că condamnă ferm şi se delimitează de cazurile prezentate în spaţiul public, care vizează corupţia din sistemul de sănătate şi practica de a lua bani de la pacienţi a unor medici, dacă aceste cazuri se vor confirma în justiţie. ”Spunem ferm STOP acestor cazuri şi ne delimităm, ca şi colegiu teritorial şi organizaţie profesională a medicilor, de astfel de cazuri de dare şi primire a “plicului” în sistemul de sănătate”, mai transmite Cătălina Poiană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Considerăm că este nedemn să existe astfel de situaţii pentru noi, ca medici, şi apreciem că sunt incompatibile cu ceea ce reprezintă profesia de medic astfel de cazuri prezentate public cu medici acuzaţi că au luat şpagă, dacă acestea se vor confirma în justiţie. Majoritatea medicilor sunt oameni corecţi şi profesionişti, iar aceste cazuri de corupţie umbresc relaţia dintre medic şi pacient şi ne vulnerabilizează pe noi, ca profesie”, transmite Prof. Dr. Cătălina Poiană, Preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti.

”Mesajul meu vine ca o delimitare clară, mai ales că am citit diverse reacţii ale oamenilor, ale societăţii şi consider că nu este firească o culpabilizare a medicilor la nivel general, dar şi că noi, ca profesie, trebuie să luăm atitudine”, a mai declarat. aceasta. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti precizează: ”Spunem ferm STOP acestor cazuri şi ne delimităm, ca şi colegiu teritorial şi organizaţie profesională a medicilor, de astfel de cazuri de dare şi primire a “plicului” în sistemul de sănătate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.