Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, vijelii şi ploi cu adunarea unor cantităţi însemnate de apă, valabilă marţi, între orele 13.00 şi 23.00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi parţial în Constanţa. De asemenea, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, estul Olteniei, în zona Carpaţilor de Curbură şi Meridionali, precum şi în Munţii Banatului este Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, de la ora 11.00. În toată ţara, până joi seară vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în unele zone, disconfortul termic fiind accentuat, mai spun meteorologii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare vizând disconfort termic accentuat, valabilă de marţi, de la ora 11.00, până joi, la ora 20.00.

În acest interval, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic accentuat după-amiaza, când pe arii relativ extinse în zonele de câmpie şi podiş indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Vremea va deveni caniculară miercuri în Câmpia de Vest, iar joi în zonele joase de relief.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, meteorologii au emis o avertizare Cod galben pentru marţi, între orele 11.00 şi 23.00, privind manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

"În intervalul menţionat, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, estul Olteniei, în zona Carpaţilor de Curbură şi Meridionali, precum şi în Munţii Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp", arată ANM.

Conform sursei citate, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe spaţii mici şi în restul ţării.

ANM a emis şi un Cod portocaliu, vizând intensificări ale vântului, vijelii, cantităţi de apă însemnate, în vigoare marţi de la ora 13.00 până la ora 23.00.

Astfel, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi în zona continentală a judeţului Constanţa vor fi perioade cu intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 80...90 km/h, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50...60 l/mp.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.