Meterologii au emis o avertizare Cod galben de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină, valabilă duminică după-amiază, în vestul, centrul şi nordul ţării şi local în zonele montane şi submontane. Duminică seară, Codul galben se va extinde şi în celelalte regiuni, în timp ce în 15 judeţe din sud şi sud-vest va fi Cod portocaliu de vijelii, grindină şi intensificări puternice ale vântului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă duminică, între orele 12.00 şi 18.00.

"În intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul ţării şi local în zonele montane şi submontane, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp", arată ANM.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, în regiuile sudice şi estice, în după-amiaza zilei de duminică, vremea va fi călduroasă, local caniculară în Câmpia Română, iar disconfortul termic se va accentua.

Meteorologii au anunţat că, între orele 18.00 şi 22.00, manifestările de Cod galben vor cuprinde şi celelalte zone ale ţării.

"În intervalul menţionat, manifestările de instabilitate atmosferică vor cuprinde şi regiunile sudice şi estice. Astfel, local şi temporar, se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp", anunţă ANM.

Tot de la ora 18.00, însă până luni dimineaţă la ora 6.00, va fi Cod portocaliu de vijelii, grindină şi intensificări puternice ale vântului, în 15 judeţe din sud şi sud-vest.

"În intervalul menţionat, în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu vor fi perioade, la început în sud-vest, apoi şi în sud, cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80...90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină", mai arată ANM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.