Meterologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi chiar grindină, care vizează cea mai mare parte a Transilvaniei, a Moldovei, nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei şi zonele montane. Codul galben va fi în vigoare între orele 13.00 şi 18.00 în aceste regiuni, ulterior acesta fiind restrâns în 10 judeţe din sudul ţării şi în municipiul Bucureşti.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben valabilă luni, între orele 13.00 şi 18.00, când în zonele montane, în cea mai mare parte a Transilvaniei, a Moldovei, precum şi în nordul Olteniei şi în jumătatea de nord a Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.
Local, în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
De asemenea, de luni de la ora 18.00 până marţi la ora 6.00 va fi Cod galben de instabilitate atmosferică în 11 judeţe din sudul ţării şi în Bucureşti.
"În intervalul menţionat, în Muntenia şi în sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp", arată ANM.
Meteorologii spun că perioade cu instabilitate atmosferică vor mai fi până miercuri dimineaţă, îndeosebi la munte, precum şi în regiunile sudice şi sud-estice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.