Premierul Nicolae Ciucă a convocat, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere solicitarea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru aprobarea Planului Naţional de Răspuns la Situaţii de Urgenţă Nucleară sau Radiologică (PNRSUNR). Astfel, CNSU a adoptat o hotărâre pentru aprobarea Planului care ţine cont de rezultatele evaluărilor exerciţiilor desfăşurate în baza programărilor la nivel naţional privind testarea Planului de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, elaborat în anul 2009, a mai transmis Executivul.
„Planul aprobat astăzi (marţi - n.r.) este corelat cu Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului nuclear sau radiologic, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne şi al preşedintelui CNCAN nr. 61/113/2018 şi ţine cont de aspectele operaţionale aprobate în Concepţia Naţională de Răspuns la Urgenţe Radiologice/ Nucleare”, arată comunicatul de presă al Executivului.
Guvernul reaminteşte că, prin hotărârea 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, sunt finalizate cinci concepţii de răspuns în caz de cutremure, epidemii, inundaţii, accident nuclear şi/sau radiologic şi incendii de pădure.
„Aceste concepţii naţionale de răspuns au rol în asigurarea conducerii şi intervenţiei operative în cadrul acţiunilor de răspuns şi implicit asigură o bună coordonare în vederea diminuării efectelor produse de categoriile de risc cu impact asupra comunităţilor”, mai indică sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.